Invăţând de la ei…

Născut fără complexe într-un grajd, încălzit de răsuflarea caldă şi blândă a animalelor ce i-au făcut loc între ele, pruncul Isus ne învaţă mulţumirea. Un start greu în viaţă nu e întotdeauna o catastrofă mai ales dacă greutăţile copilăriei sunt lecţii învăţate pentru tezele ce te aşteptă.

Când ne gândim la simplitatea naşterii Sale, simţim faţă de ceea ce vedem azi la vedetele cu fumuri şi fiţe, doar simplu dezgust. Dumnezeu nu se fandoseşte, iar simplitatea e podoabă divină.

Amintindu-ne de Maria, imaginea unei tinere gravide care nu are unde să nască trebuie să ne umple de recunoştinţă faţă de mamele care ne-au adus pe lume. Le putem face o sărbătoare zilnică îmbrăţişându-le.

Iosif ne învaţă tenacitatea şi dorinţa de a oferi un cămin plăcut şi protejat pentru Fiul lui Dumnezeu. Departe de mulţi soţi de azi ce-şi bat nevestele într-o veselie, departe de taţii ce pleacă de-acasă să-şi refacă viaţa uitând materialul biologic în lacrimi, la poarta casei.

Hangiul nu ne învaţă nimic. Ştim aşa de bine ce înseamnă să ai inima mică, buzunarul cusut, uşa închisă, privirea rea şi indiferentă. El s-a clonat harnic în umanitate şi acum se bucură de rezultate.

Irod e previzibil. El e interesat de Prunc doar la alegeri, când vrea să-l caute şi să-L facă membru de partid. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu un Hristos ce nu te lasă să iei mită caltaboşi şi palincă. Mi-e drag domnul Iliescu pentru faptul că el măcar a rămas constant în dezicerea lui deşi fostul preşedinte spune că el e reprezentantul celor născuţi prin grajduri.

Vă doresc un Crăciun metafizic. Să treceţi cu gândul dincolo de cozonac şi Moş, dincolo de porcul asomat şi să vă gândiţi că aveţi un suflet pe care-l doare în cot de globuleţe şi ghirlandele de la bradul aferent sărbătorii. El are nevoie de pace. Şi pacea n-o poate da burta plină, contul plin, nevasta tânără şi tăcută, maşina tare, serviciul sigur, sănătatea că-i mai bună decât toate.

De fapt sufletul tău are nevoie de Prunc. Şi acesta să crească mare în tine. Până se va numi Domnul şi Dumnezeul tău.

Crăciun cu El…

Priviri pierdute in bocancii goi

Mă uit la bocanci. Goi şi trişti ca două morminte surori săpate în lutul îngheţat. Iar a trecut moşul şi n-a lăsat nimic… Ba da! Facturi de la apă şi curent, impozitul, taxa de drum, asigurările obligatorii, reţetele copiilor de dus la farmacie, parbrizul îngheţat al Daciei ce nu vrea să pornească. Un câine comunitar iese cu ochii umezi de sub maşină şi sunt fericit că nu porneşte hârbul. Doi tineri se sărută… El i-a adus un trandafir îngheţat, casant şi parcă şi îmbrăţişarea e tot degerată.

E 6 decembrie 2007 şi mi-e dor de plaja de la Mangalia, de scoici şi soare mult. Leonardo da Vinci cumpăra păsări din piaţă prinse în colivii şi apoi le dădea drumul. În fiecare zi elibera păsări din temniţa materialismului şi de aceea are artistul faţa atât de senină.

Nu sunt destule păsări pentru câte feţe triste sunt în dimineaţa asta pe stradă. Suntem un popor de murături în aşteptarea unui moş ce s-a împotmolit pe undeva prin univers şi ne lasă bocancii goi şi reci. Se aud colinde pe stradă ce ne întorc cu gândul în copilăria de unde am evadat prea devreme.

În ieslea Betleemului se pune fânul pentru culcuşul unei naşteri aproape neobservate… Ne-am băgat capul în magazine şi computere şi nu vedem steaua licărind a drum lung. Obosiţi de propriile chipuri, convinşi că universul se sfârşeşte cu debaraua plină de haine, plimbăm căţeii pământului în lesa păcatului.

Cu capul în troaca cu lături, fiul risipitor a întrebat „Asta e tot ce mi se poate oferi?” „Nu!”, a auzit, „aşa că întoarce-te acasă”.

Când vei privi în bocancii goi, când te vei sătura de pachetul primit sub brad, adu-ţi aminte că e vremea să te întorci spre iesle. Doar de acolo vin lucrurile care nu trec şi de care are sufletul tău nevoie.