De ce ar trebui sa slujim lui Dumnezeu ?!

„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. (Romani 12:1)

Pentru că am primit milă. Celelalte religii slujesc dumnezeilor lor pentru a primi milă. Dumnezeul nostru lucrează în avans.

„Vă îndemn”, zice Pavel, adică slujirea trebuie să fie voluntară şi asta a înţeles-o cel mai bine Ghedeon când a rămas cu o mână de oameni cu care să se ducă la luptă. Ceilalţi s-au dus la neveste şi la meci.

Tinerii cântă cu mâinile pe sus „Doamne-ţi dau inima”. Sigur, pentru că nu costă nimic. Pavel zice să facem un pas mai departe, adică să ne dăm şi trupurile. Isaac a fost jertfa vie a Vechiului Testament pentru că în inima mamei era deja mort în dimineaţa aceea friguroasă.

Isus e jertfa vie a Noului Testament pentru că umbra crucii i-a fost alături încă de la naşterea-i miraculoasă.

Simbolul creştinismului n-ar trebui să fie numai crucea, ci şi ştergarul. Isus a slujit, lăsând o pildă.

Când privesc ochii bulbucaţi de somn a cucernicilor fraţi în biserică, duminică dimineaţa, sunt ispitit să le spun să-şi aducă şi pijamalele ca să le fie mai comod. Am devenit cu acte în regulă „iubiţi ascultători” care n-avem altă treabă decât să trecem din când în când pe la biserică ca pe la supermarket să vedem dacă n-a apărut ceva nou şi ieftin.

Mântuirea voastră nu s-a realizat cu un Dumnezeu stând tolănit pe un nor pufos, ci cu un Hristos ce dormea puţin, mânca rar, slujea fără orar, predica neîntrerupt, plângea cu cei ce plâng, era acolo prezent, la vamă şi la pescuit, pe munte noaptea singur în agonie.

Şi tot în agonie s-a pus pe cruce cu barba smulsă, cu pielea fâşii, cu coasta străpunsă.

De aia să slujeşti. De dragul Lui…

Entry for October 02, 2008

N`am sa`mi construiesc palate pe pamantul acesta trecator, ci am sa`mi construiesc palate in suflet…am sa adun in ele inceputuri naive si replici care au fost pentru o clipa capat de prapastii…ferestrele imi vor fi placate cu zambete de prieteni si zilele de vara imi vor inunda bucataria…calesti de carti isi vor rasturna istoriile si eroii in iarba curtii…dorinte prelungite ma vor acompania in lungile fugi de noapte…vreau sa traiesc prin toti porii, fiecare piesa vreau sa imi inunde tamplele cu imagini, vreau sa caut sensuri si sa gasesc propriile mele definitii…sa aud chitari in gari pe care le lasi mereu in urma, sa treaca copacii pe langa sufletul meu si sa lase urme adanci in privirile mele…sa ma judece o jumatate de lume si cealalta sa ma iubeasca, sa imi creasca pajisti in simtiri si rasarituri de soare pe gene…sa colind lumea intr`o pereche de tenisi rosii si poezia ei sa ma urmeze…sa ma astepte intotdeauna dorul de casa in pragul usii…vreau sa scriu povesti albe pe foi pline si vantul sa le duca acolo unde le e rostul…sa vad piese de teatru in paduri unde replicile lor nu cauta capetele scenei…vreau sa vad oameni care scriu cu libertate pe cerurile murdarite de prejudecati ale lumii…

Sa nu ma`ntrebe nimeni de ce fug si de ce ma intorc mereu acasa…