Meditaţie Pruncului

 
În prima zi a anului întâi, din cea de-a doua numărătoare a timpului, un Prunc numit Isus a lăsat în spatele Universului hainele Sale cele veşnice şi S-a strecurat prin grilajul stelelor, neobservat, poposind pe insula de lut a nemărginirii.
Mii de ani I S-a pregătit calea.
Un ţesător de vise din Ur, numit printr-o asociaţie de idei Avraam, I-a întins un covor de credinţă de la Muntele Moria pana la Emaus.
Un lucrător cu ziua din Madian, lăsându-şi la o parte ţarina clipei lui, a săpat cu târnăcopul blândeţii 80 de ani, bătut de vântul pustiului, ca să-I deschidă o trecătoare prin muntele istoriei.
Renumitul dăltuitor de psalmi din Valea Terebinţilor, cu o praştie şi câteva pietricele, a făcut de strajă în jurul Betleemului, ca să-I păzească locul naşterii.
Câţiva necunoscuţi I-au făcut ieslea, iar alţii I-au prins în cuie neştiute grinzile staulului.
Nenumăraţi oameni au cărat în palmele lor de ţărână, pământ şi I-au înălţat un deal de pe care să-L vadă cerul şi pământul.
O fecioară L-a coborât de pe zidul cerului în lume, unde a crescut cu pâine şi apă obişnuită, învăţând pe oameni cum să facă binele din orice fărâmă de clipă, din orice respiraţie, oricât de neînsemnată.
Apoi a spălat pământul cu sângele Lui, ştergându-l cu cămaşa Sa, şi de-atunci pe colţul de iarnă al Universului, în bătaia de viscol a păcatului, sub un adăpost de stele, vinde îmbrăcămintea caldă a Cuvântului lui Dumnezeu, vinde băutura fierbinte a jertfei Sale pe un dinar de credinţă, pe drahma inimii.
Resemnat de cruce, cu braţele pline de daruri preţioase, mă strigă şi te strigă, invitându-ne la cel mai avantajos schimb: pentru lacrima Sa cât cerul, lacrima mea cât mine, cât propriul meu trup.