Ceva ca rugăciunea

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele Tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe Tine.

Advertisements

Sotiei mele (necunoscute)

Eu nu te vad, decit cind sint departe
Caci altfel te confund mereu cu mine
Te pierd din ochi, cind te privesc de-aproape,
Dar cind esti peste zari, visez cu tine.

Nu te doresc, cind tu imi esti de toate
Dar sint flamind, cind singur sint cu toti.
Nu-mi odihnesc privirea de sub pleoape
Decit pe chipu-ti cel visez in nopti.

Sint mindru ca te am, dar nu-ti stiu pretul.
Te dau mereu pentru nimicul gol,
Ma saracesc nerod, desi eu par semetul
Cind hoti si-nselatori imi dau ocol..

Eu sint bogat, cit nu stiu pretui
Si saracesc cind nu mai stiu iubi.

EL A ALES PIROANELE

Va semnalez aparitia pe KERIGMA.ro a unei noi carti semnate de MAX
LUCADO:

************************************************************

“El a ales piroanele. Ce-a facut Dumnezeu ca sa-ti cucereasca inima”

Sa mai zabovim pret de o clipa la Calvar. Lemnul crucii sa-l pipaim si PIRONUL sa-l strangem in palma. Cu vinul cel acru sa ne udam buzele si taisul SPINILOR sa-l simtim cum ne sfasie fruntea. Sa atingem pamantul de sub cruce, stropit de sangele lui Dumnezeu. Sa lasam instrumentele de TORTURA sa-si depene fiecare povestea. Sa ascultam ce au sa ne spuna despre tot ce a facut Dumnezeu ca sa ne cucereasca inima. Mai jos puteti lectura primul capitol.

Capitolul 1

AI FACUT TOATE ACESTEA PENTRU MINE?

El merita compasiunea noastra. Cand il vedeti, sa nu radeti. Sa nu va bateti joc. Nu intoarceti privirile si nu clatinati din cap. Conduceti-l doar cu blandete pana la cea mai apropiata banca si ajutati-l sa se aseze.
Fie-va mila de acest om. Este atat de temator, cu ochii lui larg deschisi. E un pui de caprioara ratacind pe strazile din Manhattan. Un Tarzan plimbandu-se prin jungla de asfalt a orasului. E o balena naufragiata pe tarm, intrebandu-se cum a ajuns aici si cum va putea scapa.
Cine e aceasta faptura oropsita? Acest orfan cu chipul cenusiu? El este — va rog sa va scoateti palariile in semn de respect — el este barbatul ajuns la raionul de femei. Cel care cutreiera magazinele in cautarea unui cadou.
Poate fi perioada de dinaintea Craciunului. Poate fi o alta ocazie, ziua ei de nastere sau aniversarea casatoriei lor. Oricare ar fi motivul, omul nostru a iesit din ascunzatoarea lui. Lasand in urma mediul lui familiar alcatuit din magazine cu articole sportive, restaurante pe terenul de sport si ecranele mari de televizor din raioanele cu aparatura, s-a aventurat in lumea necunoscuta a produselor pentru femei. Il poti detecta cu mare usurinta. E cel ce sta nemiscat pe interval. Daca n-ar fi cercurile de transpiratie de la subsuoara, ai crede ca e un simplu manechin.
Dar nu e. E un barbat intr-o lume a femeilor, si n-a vazut in viata lui atata lenjerie de dama. La Wal-Mart, de unde isi cumpara el lenjeria, totul e ambalat si incape pe un singur raft. Iata-l insa aici, intr-o padure de dantele. Tatal lui l-a avertizat in privinta acestor locuri. Desi pe panoul de la intrare scrie “lingeri-ie”, el stie prea bine ca nu e bine sa zabovesti mult in astfel de locuri ( “lingeri-ie”, joc de cuvinte intraductibil: lingerie (lenjerie) si linger on, adica, a zabovi, in engleza – n.tr.).
Asa ca, merge mai departe, dar nu stie incotro s-o apuce. Vedeti, nu orice om a fost pregatit pentru astfel de momente asa cum am fost eu. Tatal meu a vazut provocarea de a face cumparaturi pentru femei ca un ritual al migrarii, cu pasari si albine si cravate obligatorii. El ne-a invatat pe mine si pe fratele meu cum sa ne tinem pe pozitie cand mergem la cumparaturi. Imi aduc aminte ziua cand ne-a asezat in fata lui si ne-a invatat doua cuvinte. Ca sa te descurci intr-o tara straina, trebuie sa cunosti limba, iar tatal meu ne-a invatat limba care se vorbeste la raioanele pentru femei.
“Va veni o vreme”, ne-a spus el grav, “cand un vanzator se va oferi sa va ajute. In clipa aceea, trageti aer adanc in piept si rostiti aceasta expresie: “Es-tee Lau-der”. La toate ocaziile in care se oferea un cadou, mama mea primea trei daruri de la cei trei barbati importanti din viata ei: Estee Lauder, Estee Lauder si Estee Lauder ( o renumita marca de produse cosmetice – n.tr).
Frica mea de raionul pentru femei disparuse. Apoi am intalnit-o pe Denalyn. Numai ca ei nu-i plac produsele Estee Lauder. Desi i-am spus ca parfumul acela o facea sa miroase ca o mamica, n-am reusit s-o fac sa se razgandeasca. De atunci sunt obligat sa invat mereu.
Anul asta, de ziua ei, m-am gandit sa-i cumpar o rochie. Cand vanzatoarea m-a intrebat ce marime poarta Denalyn, i-am spus ca nu stiu. Zau ca nu stiu. Stiu ca pot s-o cuprind cu bratul si ca mana ei incape perfect in mana mea. Dar ce marime poarta la rochie, ei bine, asta n-am intrebat-o niciodata. Sunt anumite intrebari pe care un barbat pur si simplu nu le pune.
Doamna de la magazin a incercat sa-mi dea o mana de ajutor. “Cum este sotia dumneavoastra comparativ cu mine?” In ce ma priveste, am fost educat sa fiu politicos cu femeile, dar de data asta n-am reusit si am raspuns la intrebare. Raspunsul era unul singur: “E mai slaba.”
Mi-am pironit privirile spre varfurile pantofilor, asteptand replica ei. In definitiv, meseria mea e scrisul. Cu siguranta, puteam gasi cele mai potrivite cuvinte.
Era prea direct sa spun: “Nu e nici pe jumatate cat dumneavoastra.”
Sau prea lingusitor: “Sunteti o femeie strasnica in comparatie cu ea.”
Poate o aluzie era suficienta: “Am auzit ca magazinul are marimi mai mici.”
In cele din urma am inghitit in sec si am spus singurul lucru pe care-l stiam: “Estee Lauder.”
Mi-a aratat spre raionul de parfumerie, dar n-am intrat. Am vrut sa incerc la posete. Imi ziceam ca n-o fi chiar atat de complicat. Ce mare scofala sa alegi un articol in care se tin cardurile si banii! Eu am folosit acelasi portmoneu timp de opt ani. De ce sa fie atat de greu sa cumperi o poseta?
O, sarman naiv! Spune-i vanzatorului de la raionul pentru barbati ca vrei un portofel, si te va indruma la o mica tejghea langa casa. Singura alegere care-ti sta la indemana e intre negru si maro. Spune-i vanzatoarei de la raionul de femei ca vrei o poseta si te conduce spre o camera in toata regula. O incapere plina cu rafturi. Rafturi cu posete. Posete avand eticheta cu pretul. Etichete mici, dar cu preturi mari… atat de mari incat, dintr-o data simti ca nu mai ai nevoie de nici o poseta, nu-i asa?
In vreme ce ma framantam cu gandul asta, vanzatoarea mi-a pus cateva intrebari. Intrebari la care nu aveam nici un raspuns. “Ce poseta i-ar placea sotiei dumneavoastra?” Dupa privirea mea inexpresiva se vedea ca n-aveam nici cea mai vaga idee, asa ca mi-a enumerat cateva optiuni: “O geanta de mana? Cu toarta? O geanta pentru manusi? Gen rucsac? De purtat pe umar? O poseta pentru maruntis?”
Ametit de atatea sortimente, a trebuit sa ma asez si sa-mi tin capul intre genunchi altfel simteam ca lesin. Sa nu credeti cumva ca asta a oprit-o. S-a aplecat spre mine si a continuat cu insiruirea: “Borseta? Sacosa? Portvizit? Gen sac?”
“Sac?” Am ciulit urechile la auzul unui cuvant cunoscut ( satchel, in engleza – n.tr.). Satchel Paige a fost unul dintre cei mai mari jucatori de baseball. Asta trebuia sa fie raspunsul. Mi-am indreptat umerii si-am spus plin de mandrie: “Sac.”
Dupa toate aparentele, nu i-a placut raspunsul meu. A inceput sa ma injure intr-o limba straina. Iertati-ma ca fac referire la vulgaritatea ei, dar a fost tare cruda cu mine. N-am inteles tot ce-a spus, dar stiu sigur ca m-a facut “pasaroi scotian” si m-a amenintat ca ma “altoieste” cu o cazma care ii apartinea cuiva cu numele de Kate. Cand a pretins “banii nostri”, am pus mana pe portmoneul din buzunarul de la sold si am indraznit s-o infrunt: “Ba nu, sunt banii mei!” Imi era pana peste cap. Am sters-o de-acolo cat am putut de repede. In timp ce paraseam incaperea cu pricina, am mai apucat sa-i arunc o replica la fel de acida ca a ei. “Estee Lauder!”, am strigat si m-am indepartat in cea mai mare viteza.
O, cum ne mai dam peste cap sa le oferim cadouri celor pe care-i
iubim!
Dar nu ne deranjeaza catusi de putin, nu-i asa? Am fi in stare sa luam totul de la capat. Realitatea este ca o luam iar de la capat. La fiecare Craciun, la fiecare zi de nastere, atat de des, ne pomenim pe un teritoriu complet strain. Adultii sunt in magazinele de jucarii. Tatii sunt in magazinele pentru adolescenti. Nevestele, la raftul cu articole de vanatoare, iar barbatii, la cel cu posete.
Nu numai ca patrundem in locuri neobisnuite, dar facem si lucruri neobisnuite. Montam piesele bicicletei la miezul noptii. Ascundem cauciucurile noi ale scuterului sub scara. Am auzit de un tip care a inchiriat o sala de cinema pentru ca el si sotia lui sa vada filmul de la nunta lor la o aniversare a casatoriei.
Si am fi in stare sa luam totul de la capat. Am zdrobit in teasc strugurii slujirii, si acum bem vinul cel mai dulce — vinul generozitatii. Traim cea mai minunata stare atunci cand daruim. De fapt, suntem mai aproape de chipul lui Dumnezeu cand daruim.
V-ati intrebat vreodata de ce daruieste Dumnezeu atat de mult? Am putea trai cu mult mai putin. Ar fi putut lasa lumea searbada si cenusie; si nu ne-am fi dat seama de diferenta. Ei bine, n-a facut-o.

A revarsat portocaliu in rasarit de soare.
Pe cer belsug de-albastru-a risipit.
Iar stolul gastelor de vrei sa-l vezi,
Inalta doar privirile in zare.

Dator era sa-i dea coada stufoasa veveritei?
Sau pasarilor trilul sa le lase?
Si puilor nauci un umblet saltaret
Sau tunetelor sunetul maret?

De ce sa dea florii parfum,
Bucatelor alese, gust?
Sa fie oare bucuria
De-a ne citi pe fata incantarea?

Daca noi facem daruri pentru a ne arata dragostea, oare El nu le va face cu atat mai mult pentru acelasi motiv? Daca noi — cei pervertiti de atatea metehne si de lacomie — facem daruri cu atata drag, oare Dumnezeu, Dumnezeul curat si desavarsit, nu ne face cu atat mai mult drag daruri noua? Isus a spus: “Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru, care este in ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Mat. 7:11).
Darurile lui Dumnezeu arunca o lumina asupra inimii lui Dumnezeu, inima buna si generoasa a lui Dumnezeu. Fratele lui Isus, Iacov, ne spune: “Orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor” (Iacov 1: 17). Orice dar dezvaluie dragostea lui Dumnezeu… insa nici un dar nu dezvaluie mai mult dragostea Lui ca darurile crucii. Pe acestea nu le-am primit intr-un ambalaj de staniol, ci de pasiune. Nu sub bradul de Craciun, ci pe o cruce. Nu impodobite cu panglici, ci stropite cu sange.
Darurile crucii.
S-au spus multe despre darul crucii insasi, dar cum ramane cu celelalte daruri? Cum ramane cu piroanele, cu coroana de spini? Cu hainele trase la sorti de soldati. Cu vesmantul pentru ingropare. V-ati facut timp sa despachetati aceste daruri?
In fond, El nu era obligat sa ni le dea. Singurul act cerut pentru mantuirea noastra a fost varsarea sangelui, dar El a facut mult mai mult. Cu mult mai mult. Cercetati scena crucii. Ce gasiti la locul ei?
Un burete inmuiat in vin.
O inscriptie deasupra capului Sau.
Doua cruci alaturi de crucea lui Hristos.
Daruri divine menite sa faca mai rascolitor acel moment, acea fractiune de secunda cand chipul se lumineaza, ochii se deschid larg, iar Dumnezeu aude soapta ta: “Ai facut toate acestea pentru mine?”

Diadema durerii
Ce Ti-a crestat chipul bland,
Trei piroane strapungand carnea si lemnul
Ca sa Te tintuiasca.

Nevoia sangelui varsat o inteleg.
Si jertfa ti-o primesc cu drag.
Dar buretele amar si lancea ascutita,
Scuipatul de pe-obrazul Tau?
Pe-o cruce trebuia sa mori?

Oare nu era o moarte mai blanda
De-ai stat sase ceasuri atarnat intre viata si moarte,
Si toate la indemnul unui sarut de tradator?

“O, Tata”, rostesti ingandurat,
cu inima-ti oprita de ce-ar putea veni,
“Ma iarta ca Te-ntreb, dar vreau sa stiu,
Daca toate acestea, pentru mine le-ai facut?”

Am indrazni sa rostim o asemenea rugaciune? Am cuteza sa avem astfel de ganduri? E oare cu putinta ca dealul Capatanii sa fie atat de bogat in daruri divine? Sa le luam rand pe rand, ce ziceti? Sa despachetam aceste daruri ale harului ca si cum ar fi — sau, poate, chiar este — prima oara. Si, pe masura ce le vom atinge, pe masura ce vom pipai lemnul crucii si vom simti impletitura coroanei si vom atinge cu varful degetului pironul ascutit — sa ne oprim si sa ascultam. S-ar putea sa-L auzim soptind:

“Am facut totul doar pentru tine.”

~Amin~

(my.Saviour.is.tougher.than.nails)

Forme goale

Duminică. Am fost rugat să ies pe eşafodul bisericii. Am răspuns infirmativ acestei invitaţii pentru că nu îmi place să fiu o formă fără conţinut, nu vreau să ies în faţă doar de dragul de a ieşi şi a spune ceva pentru spectatorii din sală, ceva pentru a fi unul din părtaşii activi la programul tradiţional al bisericii.

Efectiv nu mai doresc să fiu o formă fără fondul real al formei. Îmi doresc să stagnez şi să-mi umplu golul sufletesc cu conţinut spiritual. Îmi doresc de acum doar forma unui conţinut care, odată exprimată în afară, să reflecte într-un mod fidel ceea ce este în lăuntrul meu.

M-am săturat de programe sau de ieşiri seci şi inutile în faţa lui Dumnezeu.

M-am săturat de mesaje şi conţinuturi produse de mintea noastră ce nu mai este călăuzită şi ajustată de Duhul Sfânt.

M-am săturat de figura creştinismului fariseizat ce se-ntâlneşte doar cu formele regulate ale băncilor, scaunelor sau amvonului şi cu forma puţin neregulată a capului predicatorului doar de dragul părinţilor, a imaginii din comunitate sau fiindcă un club mai select, unde nu se fumează, nu există.

Sunt tânăr dar sătul de „părtăşia” din Biserică ce nu este dublată de cea de la finish-ul ei, cu tinerii grăbiţi care mai de care să ia start în polposition-ul al cărui finish se confundă cu noul episod din telenovelă sau meciul de fotbal la care nici măcar nu joacă România. Am fost creaţi pentru curse de Formula 1 ce ne oferă păreri de rău pentru timpul prea puţin petrecut cu celelalte fiinţe, de care ne împiedicăm mai degrabă decât să ne intersectăm?

Trebuie să mă opresc şi să văd unde sunt, spre ce mă-ndrept şi, mai ales, cine sunt?

Trebuie să rămân în confruntare cu mine însumi şi cu Dumnezeu pentru a-mi descoperi adevărata înfăţişare a nevăzutului univers interior din dotarea fiinţei mele.

Rezervorul spiritual gol, a cărui ecou se prelungeşte până la cer, nu mă ajută să înaintez în spaţiul tulburat de valurile vieţii din afara insulei numită Biserică.

Gândesc la membrii bisericii. Mă întreb: la ce bun cu programele şi mascarada, teatrul ieftin a cărui fond nu e viaţa noastră reală şi care rulează săptămânal în biserică?

Cred că ne este frică de ceilalţi. Şi asta ne împiedică să fim transparenţi şi a permite observarea cetăţii interioare a fiecăruia din noi pentru a declanşa iniţiativa rugăciunii, ca unică forţă ce o avem la îndemână, pentru schimbarea situaţiei existente.

La ce foloseşte mimarea socială a spiritualităţii?

Numai Eminescu a folosit expresia „mort frumos cu ochii vii” în Luceafărul. Noi de ce-am însufleţi această expresie eminesciană?

Haideţi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Aici se joacă piese de teatru de calitate. Haidem acolo dacă vrem să producem ceva mai de calitate şi mai credibil în biserică. Dacă nu, haidem să pornim la start-ul unei SCHIMBĂRI. Pentru că, dincolo de piesa de teatru ad-hoc constituită în duminica precedentă, în singurătatea noastră rămânem la fel de seci şi mai nefericiţi decât am fost săptămâna trecută.

Apa trece, pietrele raman

Inţeleptul Solomon, fără telescop sau microscop, scrutează universul lumii antice de la ultimul etaj al înţelepciunii şi exclamă: ,,Toate lucrurile sunt într-o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune…” Nu ştiu ce ar spune Solomon despre lumea de astăzi când ar vedea atâţia care se scoală de dimineaţă şi ajung foarte departe, când ar vedea cu câtă uşurare şi uşurătate dau unii vrabia din mîini (made in romania) pentru cea de pe gardul atrăgător vopsit (made in U.E.); ce ar zice el oare despre ataţia absolvenţi de şcoală generală sau liceu care au aşteptat să treacă Paştele, s-au pus sfioşi cu burta pe carte, sau invers, aşteptând să se îngraşe porcul sau să le cadă un examen uşor ca o pară mălăiaţă; dar, vor trece ele şi examenele şi vine vacanţa, cu trenul din Franţa, când vom avea timp să tăiem frunze la câini pănă ce nu vom mai vedea pădurea din pricina copacilor.


Frămîntare există
, în noi şi în afara noastră; viaţa trece, cu noi de mânuţă sau trudindu-ne să-i ţinem cadenţa; examenele trec, pere mălăieţe… mai cad, şi păsările de pe gardul vopsit mai mor; trece viaţa şi ne trezim că am rămas cu o pară mălăiaţă, care ne ţine loc de foame şi un gard vopsit, care ne dă iluzia siguranţei; şi ca să nu pară celorlalţi că suntem singuri într-un cuib de cuci începem să umblăm cu cioara vopsită în eterna căutare a pomului lăudat.

Apa trece…
Cine-şi va aduce aminte de examenele luate cu note mari sau trecute cu miloaga? Dar de reuşitele profesionale şi realizările noastre sociale, de casele, maşinile, firmele noastre sau de biserica noastră? Cine-şi va mai aduce aminte de strălucita performanţă de a trece prin viaţă ca gâsca prin apă? Ce-şi vor mai aduce aminte alţii despre noi când vom fi oale şi surcele?

Pietrele rămân…
o mână curată şi caldă întinsă să ajute un necunoscut, un pahar de vorbă bună şi proaspătă dăruit unui însetat, un leuţ greu dăruit discret cuiva care-l vede picat din cer, un cuvânt de bine unui străin venit de pe lună, o vizită la un bolnav uitat de lume, un telefon de încurajare dat unui nimeni însingurat din oferta gratis pe viaţă, un braţ pe care te poţi sprijini în momente de slăbiciune, o rană bandajată făcută de un prieten, un scaun oferit celui ce stă în picioare, un pieton dus cu maşina acasă, o farfurie de mâncare… mâini curate şi calde întinse, vorbe bune, leuţi supergrei, cuvinte de bine, vizite prelungite, nopţi nedormite, telefoane nesfârşite, braţe obosite, picioare ostenite, cauciucuri uzate, farfurii de spălat… necontabilizate, nesemnate, nefotografiate, nepublicate, nerecompensate şi banal de Neînsemnate .
“Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut”
Matei 25:40