Toma credinciosul

Caravaggio ni-l arată pe Toma cu degetul murdar adânc împlântat în rana unui Hristos hotărât să nu lase loc de interpretări. Dar dacă priviţi atent pe Toma, acesta se uită pieziş pe lângă Mântuitor, lăsându-i pe alţii să privească urma lăsată de suliţă.

El ştie că Hristos e viu, Hristos ştie că o îndoială zdravănă e mai de preţ decât o credinţă pe jumătate şi astfel cei doi sunt aproximativ mulţumiţi. Toma cu ochii pierduţi în metoda carteziană, iar Hristos cu faţa prinsă în giulgiul din Torino ce pus sub microscoape ne-a dăruit chipul unui Crist grăsuliu ce seamănă cu deputaţii din Parlamentul României.

Lipsiţi de îndoieli sunt doar clienţii spitalelor psihiatrice… Acolo o să găsiţi certitudini beton ascunse după gratii, oameni ce s-au izolat pe-o oază ancorată într-o lume relativistă cu nisipuri mişcătoare.

Toma a rămas lângă Hristos când o mare parte din ucenici s-au transformat în iepuri fugăcioşi. A fost umplut cu Duhul Sfânt la Rusalii, dar a făcut o declaraţie uluitoare înainte de a fi botezat în Duhul Sfânt. Isus e Dumnezeu şi înainte şi după Rusalii.

A murit cu aceeaşi privire piezişă în India la Madras, străpuns de o lance ca cea folosită pe trupul lui Hristos. Cu aceleaşi degete murdare a încercat să-şi oprească sângele din rană, dar apoi şi-a adus aminte că doar sângele care curge poate fi sămânţă pentru biserică. Urmaşii lui în India s-au numit „tomiţi”, adică îndoielnici, adică nu tot ce zboară se mănâncă (avioanele sunt exemplu clar) şi nu orice hristos este Hristos.

Toma se mai numeşte şi Didimus adică geamăn. Nu ştim mare lucru despre celălalt. Ştim doar că fraţi cu Toma putem fi toţi care înţelegem că certitudinea este a fi convins 100% de lucruri absolut incerte. Isus e Dumnezeu şi e viu. Ce mai rămâne e sub semnul întrebării.

Advertisements

Hristos a înviat! Şi atât ajunge

Cu părul încă uns de uleiul mirositor al Mariei, cu faţa tumefiată de lovituri, cu ochii sticlind a moarte şi iertare, cu buzele crăpate de sete, Hristos e coborât de pe cruce de mâini iubitoare atât de diferite de cele ce L-au urcat pe lemn.

Mormântul e rece, iar Iosif din Arimateea e mulţumit de schimbul făcut. A dat un mormânt pe un loc în cerul cel de pe urmă.

De fapt toţi sunt mulţumiţi. Marele Preot şi celelalte morminte văruite au pus sigiliul, piatra e grea, soldaţii cu bani în buzunar şi vin în creier. Numai Diavolul are frisoane fiind printre primii care ştie că mormântu-i gol, iar în Locuinţa Morţilor se organizează, în urma campaniei de evanghelizare cristice convoaie ce duc strămutaţii în paradis, via Ierusalim.

A înviat Hristos pentru că moartea nu poate avea ultimul cuvânt întrucât ar fi o parodie viaţa mântuită ce sfârşeşte apoi îmbibată în formol. Învierea Lui, garanţia învierii noastre. Învierea Lui dovada faptului că El e Adevărul pentru că nu poţi minţi când eşti singurul om de pe faţa pământului ce şi-a dat rendez-vous după propria moarte. Dacă fără mâncare poţi trăi 40 de zile, fără apă 7 zile, fără aer 8 minute, fără speranţă nu se poate trăi nici o secundă.

Toma, într-o pictură a lui Caravaggio, era adânc împlântat cu degetul murdar în rana din coasta lui Hristos, semn că oamenii când nu mai au Scriptura în inimă gândesc cu degetul arătător. La mulţi ani Toma! Mulţumim pentru că ai fost suficient de îndoit şi tu şi noi pentru a putea bea apoi din vinul certitudinii. Hristos trăieşte, duşmanii, vorba maneliştilor, pleznesc de nervi, iar noi aşteptăm ziua când ceasul blegit de lucru se va opri, iar ceea ce vom trăi se va numi veşnicie.

Iubesc învierea Lui pe ce mă apropii tot mai mult de pasul singuratic prin văile cu umbre.