Concert de Paște, Sanctus Pro Deo

Corul Sanctus Pro Deo va susţine Concertul de Paşte ,,The Holy Week”în data de 3 aprilie 2010, ora 19 la Sala Thalia. Rezervări pentru bilete se pot face la numărul de telefon 0727338586, pe situl www.sanctusprodeo.ro sau în seara concertu­lui. În cadrul proiectului va fi prezentată o colecţie de piese vocal-simfonice apar­ţinând mai mul­tor compo­zitori creştini contemporani, cum sunt: Mike Speck, Larry Goss, Danny Zaloudik, Randy Vander, Jay Rouse, Camp Kirkland, Deborah Craig-Claar, Robert Sterling, Rodger Strader & Bob Kroagstadt. Partitura, structurată în două părţi, urmăreşte desfăşurarea e­ve­nimentelor din ultima săp­­tămână de viaţă a Mân­tuitorului, aducând în atenţia publicului, prin peisaje sono­re complexe, lirice dar şi dra­matice, cele mai importante întâmplări din acele ultime zile. Scena intrării triumfale în Ieru­salim, Cina cea de Taină, Ghetsimani, răs­tignirea, Învie­rea sunt pilonii prin­­cipali pe care se ba­zează narațiunea muzicală. Sanctus Pro Deo este o aso­cia­ţie co­­ra­lă a tinerilor creştini evan­ghe­li­ci din Sibiu şi îm­­preju­rimile lui, re­prezentată de Co­rul Sanc­tus care a luat fiinţă în 2004 datorită unui grup de tineri muzicieni profesionişti şi a­­ma­tori, ce şi-au dorit o reînnoire a muzicii corale re­ligioase. Scopul principal al asociaţiei este acela de a motiva lumea evanghelică la un act de calitate în domeniul muzical, iar în plan secundar de a vorbi unei lumi excesiv secularizată, prin muzica coral-religioasă despre Dumnezeu şi valoarea credinţei.

Advertisements

„Jarul din râu” sau „Despre nonsensuri pioase”

Aveți mai jos un articol cu referire la un topic la care eu de multe ori m-am gândit dar am rămas doar la faza asta, fără sa îmi exprim vreo părere. Si anume cum cântăm, ce cântăm, cu ce venim la Templu.

Cântările evanghelice din România au uneori o problemă: n-au trecut pe sub ochii teologilor (sau ale oamenilor cu un dram de discernământ) şi conţin tot soiul de ciudăţenii.

Ce aud astăzi la biserică?

1. Sfânt cuvânt, dar ceresc zi de zi eu primesc
Dumnezeu e pe pământ, prin Isus şi Duhul Sfânt
Râu de viaţă, râu de har umple-ne cu-al tău jar
Să trăim pentru El… Sfânt cuvânt venit din cer

Las în seama dogmaticienilor ideea că Dumnezeu e prezent pe pământ prin Isus şi prin Duhul Sfânt. Dacă ştiu câte ceva despre Dumnezeu, acel ceva e că Dumnezeu e atât prezent în lume, cât şi dincolo de ea. Alte precizări pe marginea modului în care e prezent Dumnezeu în lume ne vor da probabil specialiştii în energii necreate (între care nu am cinstea să mă număr).

Mă întorc la partea mai „down to earth” a strofei. „Râu de viaţă… umple-ne cu al tău jar”. O asociere cât se poate de stranie: râul şi jarul. Apa şi jarul. Metafora este şchioapă. Două stihii care se duşmănesc ireconciliabil de la întemeierea lumii, sunt acum puse împreună într-o manieră foarte neinspirată.

Dar, se va găsi să comenteze vreun cititor mai isteţ decât mine, nu se poate spune oare „râu de foc”? Şi nu vorbeşte chiar Scriptura despre „lacul de foc” în Apocalipsa?

Sursa foto: http://www.panoramio.com/photo/6320424

Ba da, numai că aici metafora funcţionează astfel. Când spun „râu de foc”, am în minte o dâră groasă de foc, care îmi evocă imaginea unui râu. În acest caz, ceea ce preiau de fapt din cuvântul „râu” este de fapt albia sau conturul râului. O albie care acum e plină de foc, nu de apă. La fel şi în cazul „iezerului de foc”. Viziunea lui Ioan menţionează ceva care seamănă cu un lac, cu deosebirea că e plin de foc, nu de apă. De aceea imaginea nu ne contrariază.

Un râu care ne umple cu al său jar îmi pare o antimetaforă. Un nonsens izvorât din pioşenie. O imagine mentală care te întărâtă, dacă eşti cât de cât atent, şi cuvintele cântării nu intră printr-o ureche şi ies prin cealaltă.

La final, câteva întrebări: oare îl onorează pe Dumnezeu creaţiile artistice second-hand? Putem compensa prin pietate ceea ce ne lipseşte la nivelul calităţii? (Întrebarea are şi revers: putem să-i dăm lui Dumnezeu creaţii ale unui talent divorţat de pietate?). E acceptabil, de pildă, să reciţi în biserică o poezie naivă şi clişeistă, cu valoare artistică nulă?

Vaisamar

Bunavestire

De azi în nouă luni vom sărbători Naşterea Domnului, vom mânca bomboane şi cozonaci. Dar până atunci, peste câteva zile, o să-I sărbătorim moartea şi învierea. Mi-e dor de El. Va fi o zi când nu o să mai fie sărbători, ci doar una nesfârşită. Şi nu va fi nici zi…

Vă bunăvestesc că e viu. Că are putere peste şerpi şi scorpii, peste satan şi iad, peste cer şi pământ, că e pretutindeni şi iartă. Vă bunăvestesc că s-a săturat de stat în cer fără mireasă şi astfel va veni în zilele următoare şi nu ştiu câte zile vor trece, dar va veni.

Până atunci trebuie să zicem ca Maria, iată roaba Ta, iată robul Tău, aici sunt la dispoziţia Ta, fă ce vrei cu mine, dar mai întâi iartă-mă, curăţeşte-mă, umple-mă.

Vă bunăvestesc o primăvară frumoasă. Ieşiţi afară din case, din faţa calculatoarelor, faceţi un bine cât de mic, urcaţi-vă pe scara viselor până la capăt, iubiţi chiar şi duşmanii de serviciu.

Vechii greci n-au zis niciodată că limita nu poate fi depăşită, ci că doar cel ce va încerca s-o depăşească va fi lovit. Mantaua lui Ilie e aspră, dar e obligatorie, ne trebuie Duh Sfânt pentru ca judecata ce ne aşteaptă să fie o bunăvestire a cununilor aferente.

Despre model, autenticitate şi imitaţie

Sunt nemulţumit de cei care încearcă să ne standardizeze felul nostru de a fi. Creatori şi case de modă avem pentru îmbrăcăminte. Ne mai lipsesc creatorii de comportamente cenzurate după gustul şi moda propusă de ei. De fapt, se plimbă mulţi designeri şi Procuşti deghizaţi printre noi ce au ajuns la extrema de a-şi transforma grinzile opace din dreptul privirii lor în grinzi transparente ce nu mai necesită îndepărtarea de la nivelul percepţiei ce se recomandă a fi una vizuală şi, astfel, reuşesc să vadă paiele ce au tangenţă cu ochii noştri.

Îmi creează repulsie tendinţa noastră suicidară de desfiinţare a trăsăturilor unice ale fiinţei noastre, de desfiinţare a modului în care am fost creaţi de Dumnezeu  şi dorinţa de copiere a vedetelor care îşi lasă „baltă” fanii cu un simplu „good night” după terminarea concertului, târziu, în noapte. Copiem vedete care ne sărăcesc de valori şi comportamente decente deprinse cu greu, într-un târziu adolescentin, de la părinţi sau de la cei care ne-au educat.

Uităm să Îl copiem şi să-L venerăm pe Cel care într-adevăr a fost o „Vedetă” pe scena istoriei, pe crucea ce a marcat dealul împăcării cerului cu noi, oamenii. Vedeta aceasta nu ne-a spus şi nu ne va spune „good night”-ul englezesc în stil american, fără a nu mai avea vreo tangenţă ulterioară cu noi. Uităm de Isus Hristos şi de ce a făcut El pentru noi. Colecţionăm în schimb postere şi materiale cu Rolling Stones, Depeche Mode, Kylie Minogue, Julio Iglesias. Problema e că sunt vedete trecătoare şi impersonale, mai aproape de poarta veşniciei decât poate ne-am imaginat.

Fii tu însuţi. Fii ceea ce eşti. Nu mai copia. Dacă o faci, copiază-L pe Cel care merită copiat şi urmat. Fii în exterior ceea ce eşti în universul tău interior. Nu-ţi mai purta masca uzată şi sătulă de tine însuţi. Fii exprimarea sinelui tău, fiindcă exprimarea fiinţei tale în afară este unică. Nu mai pleca urechea la designerii postmoderni. Nu mai dori să fii emiţătorul expresiei celorlalţi fiindcă tu eşti un emiţător diferit de ceilalţi şi implicit posesorul unei alte expresii. Fii ceea ce eşti! Fii o expresie fidelă fiinţei tale. Exprimă-te unic, aşa cum eşti: unic.

Îmi dau seama că avem nevoie să fim noi înşine, iar dacă dorim schimbarea, să ne dorim a fi modelaţi de modele reale şi benefice fiinţelor noastre. De asemenea, îmi dau seama că avem nevoie de fiinţe şi realităţi autentice lângă noi. Mimarea autenticităţii nu ne este necesară pentru că ea există doar în momentele prielnice ale existenţei noastre şi mă refer la celelalte persoane din apropierea noastră. Mimarea nu rezistă situaţiilor deficitare din viaţa noastră. Ea se dezintegrează, se comută de la existenţă la absenţă. Pentru că ea a fost de fapt o umbră, iar umbra există doar în prezenţa soarelui. În absenţa soarelui, fără lumină, umbra nu mai există, locul ei fiind luat de întuneric. Asemeni umbrelor sunt şi oamenii care ne sunt aproape doar cu prezenţa fizică şi nu cu una activă, a sufletului.

Prin a fi noi înşine facem ceva ce este aparent în detrimentul nostru. Dar este exact contrariul. Felul nostru de a fi exprimat în consecinţă, fără cosmetizare, îndepărtează persoanele care nu suportă fiinţa reală. Îndepărtează de fapt persoanele care nu sunt lângă tine. Pentru că, atunci când vorbesc de sinele unei persoane, vorbesc de persoana aceea exact aşa cum este ea. Beneficiul ieşirii tale reale în afară este acela că ajută la identificarea acelor persoane ce te acceptă aşa cum eşti şi persistă lângă tine, în ciuda unor situaţii nefavorabile ţie, poate chiar şi lor.

Încearcă-ţi prietenii prin testul de a fi tu însuţi. Vor pica acest test cei pentru care reprezinţi doar un potenţial mijloc de parvenire şi nu persoana care le creează o bucurie în plus prin simpla ta existenţă. Vei îndepărta persoanele care oricum se vor îndepărta pe sine, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, în momente în care viaţa ta va lua alte întorsături. Vei şti de pe pragul zilei de azi cine este cu tine şi cine nu este cu tine, cine celebrează momentele în compania ta şi cine nu. Este necesar să îţi asumi riscul de a rămâne alături chiar şi numai de o singură persoană care este admisă de tine în urma acestui test. Acea persoană are potenţialul real care se va declanşa în favoarea ta atunci când momentele ce însoţesc viaţa ta sunt nefavorabile şi nedorite.

La urma urmei de ce ţi-ai dori marionete fără semnificaţie? De ce ţi-ai dori o relaţie cu persoanele care nu coexistă de fapt fiinţei tale, care nu au o relaţie reală cu tine, chiar dacă susţin în cuvinte şterse contrariul?

No Unknown Soldiers

De fiecare dată când ascult piesa asta am impresia că aud o armată ce mărșăluiește victorios pentru împăratul ei. Intro bună zi asa va fi. Se aud pașii Împăratului pe culoarul istoriei. Să fim dar gata. Enjoy 🙂

There are no unknown soldiers
God knows them all by name
His army cannot march beyond His care
Their blood type has established
Their royal identities
And when the roll is called up yonder
Every soldier will be there

There are no unknown soldiers
In the army of the Lord
No wounded left to die along the way
No missing in the action
Commissioned by our King
Every soldier’s coming home at last to stay
Every soldier’s coming home at last to stay

The final battle’s ended
The noise of conflict’s still
The ravaged fields lie baking in the sun
For a mighty trumpet sounded
The troops were all called home
There was not a soldier missing
When this great war was done
(Repeat Chorus)

He’s never wondered where we are
He has our DNA
And soon in grand formation
We will fall in line to say
(Repeat Chorus)

Mulţumesc lui Dumnezeu că e luni

Ştiu că majoritatea oamenilor au auzit deseori expresii ca: “Mulţumesc lui Dumnezeu că e vineri”. Dintr-un oarecare motiv, mulţi oameni muncesc şi trăiesc pentru sfârşitul de săptămână. Este ca şi când problemele şi responsabilităţile lor ar dispărea în acea perioadă de timp. Pentru ei, vreau să strig: “Slavă Domnului că e luni!” Există câteva motive pentru aceasta.

Călătoria este tot atât de distractivă ca şi ajungerea la destinaţie. Anticiparea este tot atât de captivantă ca şi împlinirea; planificarea este tot atât de încântătoare ca şi realizarea. Crăciunul este bucurie cu mai multe săptămâni înainte de 25 decembrie. Vacanţele înseamnă distracţie înainte de a ne încărca totul în maşină. În mod asemănător, lunea este începutul unei noi aventuri – începutul unei noi călătorii.

În zilele de luni, ai oportunitatea unui nou început. Greşelile săptămânii trecute pot fi corectate în această săptămână. Necazurile săptămânii trecute pot deveni bucuriile săptămânii acesteia. Luni dimineaţa este singura ocazie când pot spune: “Până acum în această săptămână nu am făcut nici o greşeală”. Este o zi când pot scrie pe o foaie albă de hârtie tot ceea ce pot realiza în întreaga săptămână. Zilele îmi amintesc de ziua când Hristos mi-a iertat păcatele pe care le făcusem. Ce bucurie să am toate păcatele spălate, iertate şi uitate – viaţa mea curăţită complet de sângele lui Isus! Iertarea şi zilele de luni îmi oferă posibilitate unui nou început.

Zilele de luni îmi oferă posibilitatea să visez noi visuri şi să-mi stabilesc noi scopuri. Este ziua când intru în arena unei noi acţiuni. Este timpul să verific dacă planurile mele se vor transforma în realitate. Pot încă să-mi amintesc emoţia începutului unui joc de baschet. Toate antrenamentele, sprinturile şi săriturile au avut ca scop acest moment. Acesta este timpul acţiunii. Oare vor fi suficiente toate eforturile, planurile, disciplina şi antrenamentul în acest moment? Lunea este ca începutul unui joc de baschet. Este ziua când poţi experimenta emoţia unei noi acţiuni.

În cele din urmă, eu spun “Slavă Domnului că e luni” pentru că îmi amintesc de faptul că Dumnezeu mi-a dat o altfel de viaţă pe acest pământ – şi eu pot să dau, să iubesc şi să slujesc. Nici un om nu este o insulă. Cele mai mari bucurii din viaţă vin atunci când îi slujim pe alţii.

La începutul fiecărei săptămâni eu pot încuraja, întări, sfătui şi da speranţă oamenilor. Lunea este o zi când am posibilitatea să practic învăţăturile lui Isus şi să pot experimenta adevărata bucurie de a-i sluji pe alţii.

De ce?

De ce sunt prietenii rari ca măselele în gura găinii? De ce Setilă umblă mereu cu paiele la el şi în ochii lui eşti doar un posibil borcan din care să soarbă? De ce Fomilă îţi e prieten numai când e vreun McDonald prin preajmă? De ce Gerilă s-a însurat în Siberia şi te sună numai cu taxă inversă de Revelion? De ce Făt-Frumos nu ne-a spus că în drumul spre nemurire dai des de Spâni cu sisteme antivise?

De ce semănăm tot mai mult cu roboţii pe care-i făceam în copilărie din pachetele de ţigări? De ce au tăcut şi nu ne-au spus nimic? De ce nu au schiţat măcar un zâmbet ironic? Au ştiut că vom semăna cu ei şi au tăcut. Au ştiut că în fiecare zi vom face aceleaşi lucruri în cele mai mici detalii. Ne vom trezi la aceeaşi oră 5 şi 10, aceeaşi alarmă de ceas ne dă trezirea, aceiaşi paşi îi facem, acelaşi oftat lung, aceleaşi întrebări existenţiale. Aceiaşi dinţi spălăm până se subţiază. Aceiaşi oameni îi salutăm fără chef. Aceleaşi emoţii în preajma şefului. Acelaşi salam mâncat în fugă. Aceeaşi cafea cu acelaşi gust şi aceleaşi eterne două linguri de zahăr şi două linguriţe de lapte. Acelaşi orizont sărac văzut prin puţinele ferestre prăfuite ale firmei. Aceleaşi invidii zilnice şi întotdeauna după servirea mesei. Omul după ce a umplut stomacul vaccinează apoi şi sufletul cu morfină, cu bârfă, cu ce poate, numai cu Dumnezeu nu. Aceleaşi glume. Aceeaşi tastatură cu care să baţi idei, gânduri, singurătăţi. Aceeaşi casă găseşti la întoarcere. Acelaşi om te-ai întors. Nu chiar!… mai bătrân cu 10 ore. Întotdeauna aceiaşi puţini fraţi te sună şi întotdeauna pentru o favoare, o nevoie. Absolut acelaşi program de duminica, cu aceeaşi rânduială sfinţită de timp, cum bine spunea Dostoievski. Aceleaşi cuvinte spuse într-o ordine impecabilă: „Ne bucurăm să fim din nou împreună în Casa Domnului…“. Dar asta exprimă doar prin vorbe pentru că faţa scoate la imprimantă o cu totul altă stare. Feţele noastre le-am dresat să fie ca ceasul din gară… cu două feţe, cu două părţi. Apoi acelaşi sfârşit cu aceeași bucurie de data asta neprefăcută, bucuria izbăvirii de sub povara programului. Aceiaşi fraţi mereu cu aceleaşi întrebări de genul: „Ce mai faci?“ şi mereu neprivindu-te în ochi. Desigur aceleaşi răspunsuri: „Bine… mulţumim Domnului pentru toate lucrurile, din mâna Lui… maca-maca, bla-bla… ei ce să faci, la toţi ne e greu, dar nu la toţi la fel“. Criza financiară a adus şi un lucru bun. A mai îmbogăţit repertoriul sărac cu o întrebare: „Cum merge lucrul?”. Răspuns: “Frate, firma unde lucram a intrat în faliment, dar mulţumesc Domnului că ne-a binecuvântat cu fraţi mulţi şi buni şi… apropo m-am gândit să vin împreună cu familia până la tine să-mi dai numai un pahar cu apă că mi-e foame şi nu am unde să dorm.”

Aceleaşi vechi repetabile zile şi totuşi noi? Aceleaşi bucurii scurte, aceleaşi necazuri lungi. În acelaşi incubator al singurătăţii stăm consumându-ne existenţa, achitând datorii, stomacuri, instincte primare, fugărind vântul prin labirintul lumii. Viaţa-i o luptă, dar noi luptăm numai cu somnul.

De ce această robotizare a vieţii spirituale? Nimic nu ne mai poate surprinde. Noi nu trăim prin credinţă, ci trăim cu credinţa ca nimic şi nimeni să nu ne tulbure searbăda viaţă pe care credem că o trăim.

Suntem noi oare bine? Suntem noi oare cu Cristos? Suntem noi oare creştini? Suntem noi oare fraţi? Suntem noi oare pe cale? Suntem noi oare în viaţă? Suntem noi oare în adevăr? Suntem noi oare spre Cer?

De ce atâta vrajbă, ură? De ce atâtea biserici? Unde-i biserica? Mi-e frică!

Un 8 martie altfel

ultima_explozie.jpg (c)

Când a scris în 1879 „Casa cu păpuşi” norvegianul Henrik Ibsen n-a ştiut că pusese dinamită sub lume. Dialogul ultim dintre Nora şi soţul ei, Helmer, din care citez câteva cuvinte, a spart tiparele, a stricat tabuurile, a rupt echilibrul lumii, dacă lumea e mirajul unei matematici simple, din doi, unul şi dacă lumea stă pe pilonii familiei.

Helmer „Vrei să te sustragi de la cele mai sfinte îndatoriri?”

Nora „Ce înţelegi, tu, prin datorii sfinte?”

Helmer „Cele faţă de soţ şi faţă de copii.”

Nora „Am alte îndatoriri care-mi sunt la fel de sfinte, cele faţă de mine însumi. Înainte de-a fi mamă şi soţie, sunt om.”

Helmer „Ai o religie, Nora.”

Nora „Nici nu mai ştiu ce-i aceea o religie, Helmer.”

…Sunt convins că la fel de mult rău a făcut şi ideile îmbâcsite sub peruca domnului Rousseau, care zicea că „femeile în general nu iubesc nici o artă, nu se pricep la nici una, n-au geniu, a se vedea nepăsarea cu care flecăresc la operă sau teatru, de aceea grecii nu le admiteau acolo ca să poată înţelege spectacolul”. Soluţia mai departe era dată de Schopenhauer „Femeile trebuie hrănite, îmbrăcate frumos, să citească doar cărţi de bucătărie şi să stea acasă”.

Am citat câteva fraze care au reuşit ca într-o sută de ani să transforme o parte mare a lumii feminine, prin emancipare, în femei fierar betonist, karatist, paraşutist, preşedinte de stat, Hilary Clinton, Monica Lewinski, împuşcate, kamikaze, femei preoţi, experte în toate, în afară de ce trebuie.

Un boţ de silicon drogat, tatuat, bătut.

Avort făcut cu aceeaşi implicație sentimentală ca extracţia unei măsele. O lume a femeilor „de 3xfemeie” ce a crescut alarmant numărul homosexualității masculine, numărul femeilor abuzate, părăsite, a căsătoriilor de probă.

Deci femeia trebuie să se renască iarăşi, să se remodeleze, să se întoarcă la Scriptură. Dumnezeu e singurul care dă demnitate femeii, împreună cu noi moştenitoare a harului, aderând voluntar la structurile de autoritate cereşti, născând copii şi crescându-i pentru a semăna cu Hristos.

Le va fi mai uşor dacă vor găsi sprijinul unui soţ iubitor, a unor copii ascultători. Vor hrăni familia şi duminica o va duce la biserică. Tot ce e în afara tabloului sugerat de mine astăzi e caricatura Diavolului, pe surâsul enigmatic al unei femei care ştie ea ceva, Mona Lisa.

Primăvara are o oarecare forţă de aducere aminte, evocând graţia şi sensibilitatea de neegalat, a fiinţelor care ne îngrijesc, ne iubesc şi ne ajută. Mame, bunici, surori, prietene sau soţii au parte nemijlocit de această serbare, fie ea şi o dată pe an. Astfel, dacă 365 de zile ai smuls părul din cap iubitei tale neveste, ai făcut politică, teologie şi ai numărat petalele rupte pentru cauzele pierdute, ai acum dreptul să oferi o floare.

Un gest drăgăstos, care te găseşte cu mâna întinsă şi cu inima sinceră nu poate să facă altceva decât să împrospăteze drumul pe care păşeşti. Zâmbetul şi privirea ta pot căpăta proporţii afective când sunt sprijinite de-o şoaptă răsfrântă în auzul mamei: “Cu credinţă păşim înainte… te iubesc!”. De ce să nu fii gama care dă tonul iubirii? De ce să nu fii poarta deschisă spre orizonturi veşnice? Ai putea fi o mamă care îşi creste copiii cu sân şi dragoste, nu cu idei. Lasă la o parte frustrările care te împiedică şi seamănă o iubire care să dovedească celor din jur că eşti prinţ, nu cerşetor. Astfel relaţiile se vor întări, soarele îţi va zâmbi numai ţie în zilele mohorâte, iar oceanul de flori şi cântec nu va înceta să-ţi încânte simţurile. Arhipelagul nedesluşit a celor cu inima zdrobită va căpăta forme şi graţie. Conturul tandreţei să-ţi aducă o dinamică forte, devenind o epistolă vie, care să “tulbure” pe cei din jur cu o inocenţă luminoasă  venită din cer.

Mi-ar place să văd un popor român care zi de zi să trăiască această sărbătoare. Pe sceptici i-aş închide într-un cerc securizat, fixând nucleul tabloului într-un paradis marcat de superbe simfonii multicolore, înconjuraţi mereu de copii a lui Dumnezeu care plutesc în delir.

Vă doresc un martie înflorit(or)…

Pierderi tragice şi fundaţii slabe

În 1923, preşedinţii a şase instituţii americane prestigioase au venit la Chicago pentru o întâlnire a celor mai buni finanţişti din lume. Printre particpanţi se afla şi Jesse Livermore, cel mai renumit speculant la bursă din Wall Street, din acea perioadă. Se aflau acolo oameni foarte bogaţi, cu o poziţie şi o influenţă deosebită. Cu toate acestea, după 25 de ani, aceşti şapte oameni au descoperit că lumea nu oferă destul. Unul dintre ei a murit în închisoare, altul a înnebunit. Doi au murit fără nici un ban, iar trei dintre ei s-au sinucis. Toţi au stăpânit la perfecţie arta de a avea cu ce trăi, dar nici unul nu a învăţat cum să trăiască.

Acum, la fel ca şi atunci, este greu de găsit calitatea în viaţă chiar şi în cele mai îmbelşugate societăţi. De ce? Eu cred că aceasta se datorează atitudinii predominante a societăţii faţă de viaţă, muncă şi investiţii, care diferă din punct de vedere istoric şi biblic. Din perspectiva societăţii şi a guvernului, noi am apărut în această lume strict întâmplător. Acesta înseamnă că noi suntem doar animale, care căutăm să ne împlinim nevoile:

1. Scopul muncii este de a face orice este necesar pentru a obţine succes. Indicatorii succesului sunt banii, posesiunile şi influenţa.

2. Deoarece viaţa este scurtă, stilurile de viaţă urmăresc satisfacţia imediată – obţinerea de cât mai multă plăcere posibilă şi cât mai repede. Aceasta conduce la un consum mai ridicat acum şi la mai puţine economii pentru viitor. Un nivel ridicat al datoriilor şi o continuă folosire a creditului se consideră a fi un mijloc acceptabil pentru un asemenea stil de viaţă.

3. Investiţiile se bazează pe stategii de îmbogăţire rapidă, pe termen scurt ca orizont de timp. Perioadele de declin ale ciclurilor economice sunt văzute ca o tendinţă constantă de supravieţuire economică.

4. Nu există un obiectiv final sau moralitate. Etica este relativă şi ceva personal. Ea în general poate juca un rol (eventual) atunci când se iau decizii pentru cheltuieli sau investiţii.

În contrast cu aceste puncte de vedere, perspectiva biblică afirmă că noi existăm datorită mâinii creatoare a lui Dumnezeu. Noi suntem în esenţă fiinţe spirituale, având un scop etern:

1. Scopul muncii este de a ne folosi talentele dăruite de Dumnezeu pentru a-i sluji pe ceilalţi sau pentru a urma o chemare. Indicatorii succesului sunt pacea cu Dumnezeu, dragostea arătată altora şi mulţumirea.

2. Întrucât viaţa eternă este posibilă, un stil de viaţă care urmăreşte obţinerea unor recompense cu valoare eternă ar fi mai potrivit. Aceasta conduce la mai puţin consum acum, la mai multe economii pentru viitor şi la acordarea de ajutor altora. Un nivel ridicat al datoriilor şi continua folosire a creditului este descurajată, fiind considerată că aparţine unui stil de viaţă anormal şi înrobitor.

3. Investiţiile pot fi realizate folosind strategia ”încet dar sigur” şi un orizont de timp mai îndelungat. Ciclurile economice sunt pregătite printr-o strategie de economisire şi diversificare.

4. Fiindcă Dumnezeu are un scop moral pentru creaţia Sa, trebuie ca o lege a semănatului şi a recoltatului să predomine. Etica, bazată pe înţelepciunea biblică, joacă un rol important atunci când se fac investiţii sau cheltuieli.

Societatea noastră poate alege să ignore Biblia, dar la nivel personal, încă putem alege să ne pregătim pentru ineviabilele furtuni ale vieţii, urmând principiile biblice. Aşa cum Isus a spus: ”Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe nisip, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare” (Luca 6:49).