DEMISIE

Subsemnatul, vă aduc la cunoştinţă demisia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de ADULT pe care o deţin acum abuziv. După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.
Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă. Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea roşie, fără să mă intereseze cât costă asigurarea pe anul viitor. Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca. Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel. Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame. Vreau înapoi, atunci când nu îmi pasă de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam. Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar. M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare.

Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă. Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate, care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii când mi se părea că tot ce ţi se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menica repetentul, atunci când jucam fotbal în spatele şcolii?

Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului “Speranţa”, navigând cu “Toate pânzele sus” şi pe mama citindu-mi despre Iosif şi fraţii săi. Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit!

Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta vărului Cristi şi citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba înjghebată din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.

Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netăiată, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.

Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu întrebat: “Ce-o să te faci când o să creşti mare?”, deoarece acum ştiu: vreau sa fiu COPIL. Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm şi să-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane. Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, păr grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de porţelan. Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT.

Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu. Vreau să am iarăşi şase ani şi jumătate. Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MIC!

Be a thermostat!

‘DON’T BECOME SO WELL-ADJUSTED TO YOUR CULTURE THAT YOU FIT INTO IT WITHOUT EVEN THINKING…’ ROMANS 12:2

Don’t be a thermometer, be a thermostat. Thermometers just reflect the climate around them – thermostats set it. Actually, they lift it! Most of us are like thermometers reflecting the culture around us. We buy things others buy, say things others say, wear things others wear, and value things others value. Oh, there are slight variations, but most of the time we don’t set the climate for the world we live in; we simply adjust to it. But not overcomers! No, they take life to the next level. They become thermostats and change the environment in which they’re placed. For instance, you may know people who raise the spiritual temperature of a group, or determine the attitudes of others just by being present. They’re pacesetters. They influence, rather than merely allowing others to influence them. Paul’s challenge to the Romans was to move from being a thermometer to being a thermostat. Listen: ‘Don’t become so well-adjusted to your culture that you fit into it without even thinking. Instead, fix your attention on God. You’ll be changed from the inside out. Readily recognize what He wants from you, and quickly respond to it. Unlike the culture around you, always dragging you down to its level of immaturity, God brings the best out of you, develops well-formed maturity in you’ (Romans 12:2 TM). God calls us to be authentic. The word authentic comes from the Greek word ‘to author.’ It means to read God’s script for your life and then write your own story, not copy someone else’s. That’s living.
That’s being a thermostat, not a thermometer!
Strenght and Honor !

Can others see Jesus in you?

‘LET US GO WITH YOU, FOR WE HAVE HEARD…GOD IS WITH YOU.’ ZECHARIAH 8:23

God told His people through the prophet Zechariah, ‘Many…shall…seek the Lord… saying, “Let us go with you, for we have heard that God is with you”‘ (Zechariah 8:22-23 NRS). God’s presence changes everything! When it shines through your life others are drawn to what they can see and sense.

It happened to a fast food cook named Nicholas Herman. Dissatisfied with his life, he worried constantly about whether or not he was even saved. Then one day as he studied a tree he was struck by the same truth that David talks about in Psalm 1:3, that the secret to growing spiritually lies in being rooted and grounded in something (and someone) deeper than yourself. So Nick decided to make his life an experiment in what he termed ‘the habitual, silent, secret conversation of the soul with God.’

These days he’s better known as Brother Lawrence, the name his friends gave him. Chances are you’ve heard of him and his writings. Although he spent his life in obscurity working in a kitchen, how he interacted with God has made people around the world long to know God like he did. His friends said he ‘found God everywhere…as much while repairing shoes as…praying with the community.’ And after he died they compiled a book of his letters and conversations called Practicing the Presence of God. It’s one of the most widely read books of the last four centuries. Jesus said, ‘And I, if I am lifted up…will draw all peoples to myself’ (John 12:32 NKJ).

So the more you allow Him to express Himself through your life, the more others will be attracted to Him.

Peace ‘in spite of’

‘YOU WILL EXPERIENCE GOD’S PEACE, WHICH IS FAR MORE WONDERFUL THAN THE HUMAN MIND CAN UNDERSTAND.’ PHILIPPIANS 4:7

Catherine Marshall writes ‘A king once offered a prize to the artist who could paint the best picture of peace. Many tried, but there were only two the king really liked. One was of a calm lake. It was a perfect mirror for the peaceful towering mountains all around it. Overhead was a blue sky with fluffy white clouds. The other picture had mountains too. But they were rugged and bare. Above them was an angry sky from which fell rain, and in which lightning played. Down the side of the mountains tumbled a waterfall. This did not look peaceful at all. But when the king looked closely he saw behind the waterfall a tiny bush growing in a crack in the rock. In the bush a mother bird had built her nest. There, in spite of the rush of angry water, she sat on her nest; in perfect peace. Which picture do you think won the prize? The king chose the second picture. Why? “Because” explained the king, “peace does not mean to be in a place where there is no noise, trouble or hard work. Peace means to be in the middle of all these things and still be calm in your heart.”‘

At some point we all discover that there’s no safe harbour free from storms. At that point peace becomes even more special than we’d imagined because peace brings with it: a) the assurance of God’s reality and protection right in the middle of them b) the growth of our faith and character because of them c) God’s solid promise to bring us through situations stronger and wiser.

Nu vreau sa mostenesc betoane

“E viata mea si fac ce vreau!!!” sau “Hai la noi la biserica”. Asa suna cea mai subtila consideratiune dictata de diavol omului egoist. Sunt vorbe ale unui fitofag care a facut omleta din rabdarea mea.Fapturile de acest gen isi primesc hrana atrase de bisericile prin care adie vantul, iar praful se simte la el acasa. Mandria numelui ce trage dupa sine cinci generatii de pocaiti, picante si cu rasunet, nu face decat sa marturiseasca despre imaginea unei plapande pocainte.

Comunismul n-a ajuns la desavarsire, dar nici n-a murit. Se traia pe atunci sub deviza “informeaza-ti aproapele”, raspandita de indragita anatomie dentara a eroului papucar din Scornicesti. Iar oamenii speriati au fost stabiliti in astfel de adaposturi blindate, sub pretextul ca nu vor mai indura spaime din cauza “stafiilor”. Si tot n-au scapat.

Blocurile in care noi traim sunt pentru termite, nu pentru oameni. Cutii in care esti privat de gradina de acasa, de spatiu verde, de leaganul primitor. Ne-am obisnuit asa: la borcan. Stam unul sub celalalt. Unul isi bate nevasta, cel de jos se uita la “Dansez pentru tine”, o conserva uriasa, ingrozitoare, in care noi toti ne omoram intimitatea si vegetam asa, ca niste cazaturi pana ne mai trezeste moartea lui Vasile.

Mai intelepti nu pot fi nici cei care gasesc refugiu constant intr-o biserica atunci cand gerul sau arsita le stau impotriva. Iar de aici pornind, zidurile groase si izolatia sufletului au devenit prieteni la catarama.

Totdeauna Isus a nutrit o neinteleasa antipatie fata de cult, cat si pentru decalajul imens dintre templul impunator si cuvantul predicat. Dar asta n-a stavilit infatisarea distrata a omului sa arate ce poate.

Biserica a contractat un virus, lasandu-se tesuta de-o amara filozofie prescurtata la trei cuvinte: veni, vidi, dormi. Drum care duce spre nicaieri. Ceea ce s-a crezut a fi initial autoritatea lui Cristos, a devenit monopolul oamenilor, oferind un excelent beton, acolo unde “pietrele” abunda.

Nu scriu nimic despre dezgustul care ma inspira, doar ca gardurile pe care le-am asezat intre noi au drept ca rezultat goana dupa o libertate amagitoare, o libertate tarandu-si lantul, sau, sa zicem un detinut evadat, purtand catuse la maini. Traim asadar in epoca de piatra a evolutiei sufletesti. Din pacate, aceasta mistuitoare concluzie, care se degaja, cucereste un adevar decapitant: “Hai la noi la bise!”

Care voi? Poporul Domnului e unul singur. Am inceput sa abandonam gandul ca tara fagaduita nu trebuie sa aiba hotare. Crestinismul autentic indeparteaza granitele si nu face din tine un melc faracochilie. Pe urma, fireste, o credinta adevarata trezeste natura la viata; pune muntii in miscare.

Ridica-te deasupra acestui soi de formalism scrupulos si lasa pe locul doi mandria de a exista. Tu nu esti dator stramosilor tai crestini, Dumnezeu n-are nevoie de nepoti, nici macar cu cat negru existasub unghie. In cer nu intra cei ce bat toba despre politica, Maggi, Steaua, indragostirea de bani si surzenia spirituala. Parada religiei si fala cu vechimea acesteia au gust a cina nedigerata.

Daca organizarea bisericii n-are nimic din cultura democrata a viermilor de matase, atunci de ce mai produci frunze? Si pentru cine?

Apropo, stii cum iti dai seama daca un om este liber? Cand nu prezinta urme de zgarda la gat.