O inviere aproape neobservată

Marcu 13:1 „Când a ieşit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Învăţătorule, uită-te ce pietre şi ce zidiri!”

… De fapt dumnezeirea ieşise mai demult din Templu, rămânând amintirile unor zile înălţătoare. Din templul cel vechi rămăsese doar locul şi acum se construia un Templu mai mare. Când Titus i-a pus foc încă mai erau meşteri pe ziduri.

Erau zile când aproape 700 de preoţi ţineau în mână cuţitele sfinte, iar sutele de litri de sânge curgeau în bazinele subterane. Mii de oameni aduceau animalele pentru sacrificiul iertării de păcate, dar Dumnezeu plecase de acolo. Voia o altfel de jertfă pentru că păcatul era mare, iar dreptatea nu mai putea fi potolită cu sânge de berbec. Caiafa n-a ştiut ce adevăr grăia când a zis că-i mai de folos să moară un om pentru tot norodul. Şi Omul n-a zis nimic, ci s-a lăsat purtat ca o oaie spre abator şi s-a întins cuminte pe cruce.

L-au luat câteva ore mai târziu de acolo. Scuipat şi cu sângele curs, cu barba smulsă, cu ochii sticloşi şi reci şi L-au pus sub piatra rece în mormântul cel nou.

Avea să plece şi de acolo, tot pe furiş, ca din Templu. Confundat cu grădinarul, trebuind să-şi mai arate rănile la unul şi la altul, fugind după ucenici pe margini de lac, a plecat la cer să aibă de unde veni, grăbindu-se de 2000 ani să pregătească o nuntă, El e Isus cel înviat şi e singurul din univers ce şi-a fixat o întâlnire după moarte şi s-a ţinut de cuvânt.

Acum e vineri, dar vine duminica. Cele două zile auprimit nume înscrise in calendarul Bisericii: Vinerea Mare şi Duminica Paştelui. Şi totuşi, intrun sens foarte real, noi trăim Sâmbăta, ziua fără nume. Ceea ce ucenicii au experimentat la scară mică – trei zile de durere pentru un om care murise pe o cruce – trăim noi acum la scară cosmică. Istoria omenirii continuă să se desfăsoare între promisiune şi împlinire. Putem crede ca Dumnezeu e in stare să facă ceva bun dinntro lume în care există Bosnia şi Ruanda, ghetouri din inima oraşelor şi inchisori care gem de deţinuţi ? E sâmbătă pe planeta Pământ; va veni Duminica vreodata?

Vinerea intunecata a Golgotei poate fi nuimită Mare doar in virtutea a ceea ce s-a întâmplat in Duminica de Paşte, o zi care ne dă o cheie năucitoare pentru a descifra marea enigmă a universului. Paştele a deschis o falie în universul care alunecă in jos pe panta entropiei şi a dezintegrării, pecetluind promisiunea ca întro zi Dumneyeu ne va arăta minunea Paştelui la scară cosmică.

Să ţinem minte că, în acest grandios spectacol cosmic, timpul in care trăim este ziua de sâmbătă, ziua fără nume intre celelalte două. Am citit despre o femeie a cărei bunică îşi are mormantul sub strejarii bătrâni de o sută cincizeci de ani din cimitirul unei biserici episcopale din Louisiana. La dorinţa bunicii, pe piatra funerară au fost gravate doar aceste cuvinte: “ÎN AŞTEPTARE”.


Când Marele Pescar se va reîntoarce timpul se va opri, iar ce va rămâne se va numi veşnicie.

Hristos „s-a băgat” în viaţa noastră împroşcându-ne cu sângele iertării.


Hristos a înviat!