Recidivistii

Spunea Ernesto Sabato despre Columb că şi erorile acestuia erau ştiinţifice. Cea mai mare eroare a lui poartă numele de America şi rămânem uimiţi când ne dăm seama că Eratostene din Alexandria calculase bine, iar Columb greşise. Dar lumea progresează greşind…

Când scriu despre eroare, pot folosi acelaşi cuvânt ca pentru păcat, dacă păcat înseamnă a greşi ţinta. Dar niciodată un păcat nu duce la ceva bun, ca bunăoară descoperirea lui Columb. Sau poate cei închişi la Guantanamo de preşedintele Bush au altă părere.

A greşi nu e omeneşte deşi putem găsi scuze destule ca să acoperim greşeala. Sau prea mult omeneşte cum Mihaela Tatu e de 3 x femeie.

Cred însă din toată inima că dacă putem găsi scuze pentru o greşeală, un păcat, o alunecare, o clipă de neatenţie şi o putem pune pe seama cărnii, recidiva este demonică şi de aceea nescuzabilă.

Isus i-a spus femeii prinse în preacurvie „Du-te dar să nu mai păcătuieşti” pentru că o căinţă sinceră şi lăcrimoasă urmată de recidivă are valoare cât o frecţie la un picior de lemn.

Cu păcatul comis o singură dată se poate rezolva uşor. O sperietură zdravănă, lacrimi, căinţă, mărturisire. La recidivă trebuie luptă pe viaţă şi pe moarte, adică a te împotrivi până la sânge. Recidiviştii sunt mulţi pentru că, dorind să scape de furcile caudine ale eliberării, fac shortcut din pocăinţă şi pun o mască de fariseu pe figură. „Cum e?” „Bine.”

Hotărâţi un an de luptă împotriva recidivei.

Aduceţi-vă aminte că făcând greşeala descoperirii Americii, marranosul Cristobal Colon n-a mai repetat altă greşeală. I-a fost destul. Şi lui şi lui Fidel Castro.

Advertisements