After A While

After a while you learn the difference,
The subtle difference between holding a hand and chaining a soul.
And you learn that love doesn’t mean leaning,
And company doesn’t always mean security.
And you begin to learn that presents aren’t promises.
And you begin to accept your defeats,
With your head up and your eyes ahead.
And you learn to build all your roads on today,
Because tomorrow’s ground is too uncertain for plans,
And futures have a way of falling down in mid-flight.
That after you have done all you could.. hand it over to God.
Ussualy the best results are when we leave it to Him anyway.
After a while you learn, that even the sun burns if you get too much,
You learn that the true friendships,
Continue to grow even from miles away.
And that what matters isn’t what you have in your life,
But who you have in your life.
You learn that when everything seems like it’s falling apart,
That is when God is putting things together just the way He wants them.
You also discover that the people who you most care about in your life,
Are taken from you so quickly,
So we must always leave the people who we care about with lovely words,
It may be the last time we see them.
You learn that the circunstances and the enviroment have influence upon us,
But we are responsible for ourselves.
You start to learn that you should not compare yourself with others,
But with the best you can be.
You discover that it takes a long time to become the person you wish to be,
And that the time is short.
You learn that it doesn’t matter where you have reached,
But where you are going to.
But if you don’t know where you are going to,
Anywhere will do.
You learn that either you control your acts,
Or they shall control you.
And that to be flexible doesn’t mean to be weak or not to have personality,
Because it doesn’t matter how delicate and fragile the situation is,
There are always two sides.
You learn that heroes are those who did what was necessary to be done,
Facing the consequences.
You learn that patience demands a lot of practice.
You discover that sometimes,
The person who you most expect to be kicked by when you fall,
Is one of the few who will help you to stand up.
You learn that there are more from you parents inside you than you thought.
You learn that we shall never tell a child that dreams are silly,
Very few things are so humiliating,
And it would be a tragedy if she belived in it.
You learn that when you are angry,
You have the right to be angry,
But this doesn’t give you the right to be cruel.
You discover that only because someone doesn’t love you the way you would like her to,
It doesn’t mean that this person doesn’t love you the most she can,
Beacuse there are people who love us,
But just don’t know how to show or live that.
You learn that with the same harshness you judge,
Some day you will be condemned.
You learn that it doesn’t matter in how many pieces your heart has been broken,
The world doesn’t stop for you to fix it.
And you learn that you really can endure
you really are strong
you really do have worth
and you learn
and you learn
with every goodbye, you learn…

Cina cea de taină

Băteai domol şi norii silnici cercau zadarnic să Te-ascundă

Când Ţi-am deschis, în noaptea aceea, cămara-mi sufletului scundă.

De cum intraşi, târând lumina de lunga-Ţi haină aninată,

Chilerul mi-a părut mai muced, poiata mai întunecată.

Şi-n duhnitorul întuneric pândind prin colţuri înfoiat,

Eu însumi n-aveam loc, bicisnic, ci stam pe brânci şi-ncovoiat.

Dar ridicaşi din tindă mâna uşor spre-a binecuvânta,

Şi iată se bolti tavanul-nălţându-se deasupra Ta.

Te-am cunoscut, deşi veniseşi un tainic oaspe nechemat,

Şi-am priceput că Ţi-este sete şi încă, Doamne, n-ai cinat.

„M-am abătut să fac la tine, de-ngădui, cina cea de taină.

Chiverniseşte pentru Paşte şi pune-ţi grabnic altă haină,

Adună rudele şi soţii cu slugile la sărbătoare,

Şi toarnă apă caldă-n vase, să-i spăl frăţeşte pe picioare“.

– „Stăpâne, Ţi-am răspuns, şi glasul în gât mi se făcuse ghem,

În tot pământul n-am pe nimeni să vie-atuncea când îl chem.

Sărac şi fără de prieteni, mă ocolesc de mult drumeţii,

Căci n-am nici azimă, nici sare pe masa goală a vieţii.

Priveşte, ca-n pustietate-i: Doar eu în faţa Ta mă scol

Şi nu-i o dramură de pâine să-ţi pun nainte pe pristol”…

…Atunci spre inima-mi crescută purtându-Ţi slobod braţul drept,

Ca dintr-o lacră ne-ncuiată mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o lesne ca pe-o roadă ce coaptă spânzura de ram,

Şi n-am simţit nici o durere, aşa de bucuros eram.

Apoi, frângând-o bucăţele, cum nu aveam la cină soţi,

M-ai dus tăcut la o răscruce şi-am împărţit-o-n zori la toţi.

Vasile Voiculescu

Emil Bartos – Tulbură-ne, Doamne

(Rugăciunea lui Sir Francis Drake, 1577)

Tulbură-ne, Doamne,

Când suntem prea mulţumiţi cu noi înşine,

Când ni se împlinesc visurile,

Fiindcă am visat prea mărunt;

când am ajuns în siguranţă la destinaţie

fiindcă am vâslit prea aproape de ţărm.

Tulbură-ne, Doamne, când,

Sătui de lucrurile pe care le avem,

Ne-am pierdut foamea de pâinea vieţii;

Când, îndrăgostiţi de viaţă,

Am încetat să mai visăm la veşnicie;

Când, în strădania de a zidi un pământ nou

Am dat uitării Cerul.

Tulbură-ne, Doamne, ca să îndrăznim mai straşnic,

să ne-avântăm în mările învolburate,

În larg, unde furtunile ne vor învăţa despre stăpânirea Ta

Unde, fără ţărmuri la orizont, vom vedea stelele.

Îţi cerem să împingi zarea nădejdilor noastre şi mai departe

Iar viitorul să-l aduci şi mai aproape de noi,

Cu putere, îndrăzneală, speranţă şi dragoste.

Îţi cerem acestea în numele Căpitanului nostru,

Isus Cristos.

Traducere de Natan Mladin

Am vrut să-Ţi mulţumesc

Still_Waters_by_adnata

Am vrut să-Ţi mulţumesc, Părinte,
Cu imnul cel mai iscusit,
Şi n-am găsit atunci cuvinte,
Nici versul gândului cuminte
Să-Ţi spun iubirea ce-am simţit.

Am vrut să-Ţi aduc mulţumirea,
Buchetul meu înmiresmat
Cu flori de trandafir, iubirea,
Dar pân’ la Tine ofilirea
Petalele mi le-a-ngheţat.

Am vrut în lupte încleştate
Să fiu erou pentru Hristos,
Şi-aşa să spun că-n mine bate
O inimă cu tot ce poate,
Dar am căzut cu arma jos.

Am vrut să calc orice ţepuşă,
Ce mă oprea să Te slujesc…
Dar, iată-mă timid la uşă,
Cu mâna plină de cenuşă,
Isuse-Ţi spun doar “Te iubesc!”.

(Valentin Popovici)

Să ard de sete

Să ard de sete, tot n-aş bea
Din apele stricate
Ce le-ntâlnesc în calea mea
Prin lumea de păcate.

Să mor de foame tot
n-ating
Mîncăruri otrăvite
Spre care ne-ncetat
mă-mping
Păcate şi ispite.

Să mor de frig, nu
mă-ncălzesc
La focuri vinovate
Pe unde slugile pîndesc
Iubiri îndurerate.

Să mor în drum, tot n-aş intra
În casa blestemată
Ce ar zdrobi şi-ar ruina
Iubirea mea curată.

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac
Ce diavolul-mi întinde
Să zac în şanţ, să mor sărac
Pe Domnul nu-L voi vinde.

Mai bine plîng acum un ceas
Cu Domnu-n părtăşie
Decît fără Cristos rămas
Să plîng o veşnicie.

(Traian Dorz)

Bucurie

HOPE_by_mrizalcs

Ca sufletul de schimnic in pustie,
Adanc patrund in tine, Bucurie!
Strabat incet cararile desarte,
Incolo, inspre miezul tau, departe.
Ma biciuieste vantul Tau fierbinte,
Rupand bucati din slabele-mi vesminte;
Ma bate soarele cu raze grele
Si seceta-mi brazdeaza cute-n piele;
Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul,
M-a fript la talpi cu foc uscat nisipul.
Ca sufletul de schimnic in pustie,
Petrec adanc in tine, Bucurie!
Cand lutul meu se mistuie-n dogoare,
In duh trimiti mireasma de racoare.
Cand sufletul mi-e foc fara prihana,
Il potolesti cu ploile de mana…
Cand buzele imi tremura, uscate,
In duh reversi cuvinte luminate;
Si cand de sete sufletul imi moare,
Tasnesc din tine tainice izvoare.
Ca sufletul de schimnic in pustie,
Te preamaresc, izvor de bucurie!

Mă recunosc, mă regăsesc …

Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste”
Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut,
Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte,
Cind Te gasesc, gasesc un inceput.

Ma recunosc in leaganul din casa,
Ma recunosc si-n plins si-n gingurit,
Ma recunosc si-n cel plecat din casa,
Ma recunosc si-n toate m-am gasit.

Dar cine sint, de unde vin si unde,
Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint,
Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde,
Iar truda mea e goana dupa vint.

Sint fiul ratacit ce-a fost departe,
Fara parinti, far-casa, doar cu chin.
Sint cel ce se pierduse fara moarte,
Strin de toti si siesi tot strain.

Ma-ntorc acum-napoi si-mi caut dorul.
Te caut iar, si iar ma las gasit.
Iar Te cunosc si-mi recunosc izvorul;
Ma recunosc in Cel ce m-a gasit.

Ma recunosc in trecatorul astazi,
Dar sint flamind de timpul infinit.
Nu stiu ce sknt, dar recunosc in mine
Un Dumnezeu ce-n fine m-a gasit.

Ma recunoasc, caci nu ma pot cunoaste
Si nu-nteleg, cind mi-esti necunoscut;
Cind nu-mi vorbesti, cind negura ma paste
Nu sint nimic, dar SUNT cind Te-am vazut.

Ceva ca rugăciunea

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele Tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe Tine.

Sotiei mele (necunoscute)

Eu nu te vad, decit cind sint departe
Caci altfel te confund mereu cu mine
Te pierd din ochi, cind te privesc de-aproape,
Dar cind esti peste zari, visez cu tine.

Nu te doresc, cind tu imi esti de toate
Dar sint flamind, cind singur sint cu toti.
Nu-mi odihnesc privirea de sub pleoape
Decit pe chipu-ti cel visez in nopti.

Sint mindru ca te am, dar nu-ti stiu pretul.
Te dau mereu pentru nimicul gol,
Ma saracesc nerod, desi eu par semetul
Cind hoti si-nselatori imi dau ocol..

Eu sint bogat, cit nu stiu pretui
Si saracesc cind nu mai stiu iubi.