Plimbarea cu taxiul

Acum douăzeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
Cand am ajuns la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la parterul unei ferestre…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau
de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca.
Dar am vazut prea multi oameni saraci care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la
usa.
Deci am mers si-am batut la usa. ” Doar un minut” raspunse o voce
firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ’40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-a mai locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu
gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi .
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?“zise ea. Am dus
valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie.
Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi
multumeasca pentru amabilitatea mea.
Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata
Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
Ai putea sa conduci prin centrul orasului?
Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
Oh, nu conteza” spuse ea. ” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…
Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea.
Doctorul spune ca nu mai am mult timp… In tăcere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. “Pe ce ruta ati vrea sa merg?” Am intrebat.
Pentru următoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei locuiau cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
Cateodata ma ruga sa opresc in fata unora cladiri sau colturi de strada si statea acol! o in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odată: “Sunt obosita… Hai sa mergem.
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o dăduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.
Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenți si concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa.
Femeia a fost asezata deja intr-un scaun cu rotile.
“Cat va datorez?“a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
Nimic” am zis eu.
Dar trebuie si tu sa te întreții.”
Nu va faceti griji..sunt si alti pasageri” am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare.
Ea m-a strans cu putere..
Ai facut unei femei in vârstă un micuț moment de bucurie” spuse ea.
“Mulțumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o! usa se inchisese… Era ca si sunetul de
incheiere a unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitându-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.
Suntem condiționați sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente mărețe. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos împachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neînsemnat.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE
AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR
AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!

Advertisements

5 thoughts on “Plimbarea cu taxiul

  1. exceptional. Ma intreb cati din ziua de azi sunt in stare de asa ceva…cred ca foarte putini mai sunt dispusi sa se puna in slujba altora, fara sa primeasca ceva in schimb, caci lumea este mult prea rea si dornica de a face RAU (si cat mai mult rau)altora, doar pentru ca asta ii face sa se simta bine si nu satisfactia si multumirea unui gest frumos dar simplu facut din inima, din pacate…

    • ti-ai raspuns singura la intrebarea “cati din ziua de azi sunt in stare de asa ceva” 🙂 foarte putini. sper sa te regăsești printre cei putini

  2. iti mutumesc. Da, in masura in care vorbim de oameni care fac raul din placere, sau a celor care nu fac nimic pe “gratis” ma incadrez, insa odata am facut un rau neintentionat, caci am ajuns sa ranesc pe cineva drag fara sa vreau si am regretat imens…si sper sa nu mai fi repetat greseala asta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s