Frăţia Pietrei Craiului

Cu câteva zile inainte de plecarea în Crai, entuziasmul din mine creştea exponenţial, aşa că studiam fiecare hartă găsită în bibliotecă, căutam poze şi resurse, doar doar aş putea să apropii de mintea mea necunoscutul care urma să fie parcurs.

Mâine este ziua cea mare aşa că pregatirile pentru scurta drumeţie de 2-3 zile le facem seara. În timp ce îmi pregătesc rucsacul, un gând îmi străbate mintea. Încerc să nu îi dau atentie, insă mă copleşeşte cu insistenţa lui. Imi şoptea in minte…”Doamne, fă-mă să inteleg prin drumeţia asta că fraţia dintre mine şi Radu e importantă şi că avem nevoie unul de celalalt”. O scurtă rugăciune urmata de un “amin!”, insă nu intelegeam de unde imi vine. Urma sa aflu curand…

E ora 2:30 şi ceasul mă trezeste. Mancam ceva, o sarutare scumpa din partea mamei (tata dormea dus la ora aceea) si pornim spre gara. Personalul de Brasov, vechi si imputit  la acea vreme se pune in miscare hurund din rotile lui scartaite. Incercam sa mai recuperam din somnul pierdut, insa este imposibil; frigul din tren nu te lasa bucuros sa inchizi ochii.

Se face dimineata! Un rasfat de soare cu raze dulci, al lunii August dar totusi o dimineata rece ne anunta o zi plina de optimism. Ajunsi in Brasov, ne indreptam spre Zarnesti, si undeva pe la ora 9:30 iesim spre prapastii. Pereti in stanga , pereti in dreapta, peisaje de basm pe care ochiul le inghite si nu se mai satura; vrea mai mult…vrea sa faca necunoscutul cunoscut. Micul popas la cabana Curmatura ne da un avant nou. La amiaza parasim cabana primitoare de oaspeti, stiind tinta unde trebuie sa ajungem, insa nu si detaliile traseului, pe care fratele meu nu le mai tine minte. Pas cu pas, printre brazi, iesim in Saua Crapaturii. Aici, la granita, unde Piatra Mica si Piatra Mare isi dau mana, poposim un pic pentru a ne domoli ochii insetati. Drumul nostru merge inspre Sud, si estimam ca in 6 ore vom atinge tinta. Optimismul imi razbate din nou mintea, insa fiinta imi este cuprinsa incet, incet de oboseala. Trecem o curba de nivel si incepem sa escaladam pe cabluri niste hornuri apetisante.

In timp ce Fagarasii te lasa sa iti pototlesti setea in lacurile si paraiele vesnic pline, Craiul te amageste cu cate o lacrima din pietrele sale, pe ici pe colo, facand astfel din apa de zi cu zi o adevarata valoare. Urmand poteca, care capata din ce in ce mai mult aspecte de custura, trecem, surprinzator dar adevarat printr-o poiana plina cu flori. Intre toate aceste frumuseti ce impodobesc coroana Craiului, se remarca Garofita pietrei Craiului. O floare rara, micuta si de culoare rozalie, imbina finetea de pe petalele ei cu mediul salbatic care ii da viata.

Dar in sfarsit! goul alpin mult asteptat. Suntem chiar pe  coroana Craiului, partea stanga a crestei este abrupta insa partea dreapta arata de-a dreptul abisal.

Cu un an in urma, am avut ocazia sa vad Craiul, de la zeci de kilometri de pe Moldoveanu, pe un un fundal de apus  mistic si superb. Am ajuns si atunci pe langa Crai, insa datorita oboselii am plecat frustrati acasa. Acum insa ne aflam pe acel zid alb si lung, respiram aerul care ni-l dadea cu asa mult drag. Curand, Varful Ascutit si Timbalele ne dogoresc ochii cu maretiile lor; muchii abrupte de sute de metri, jgheaburi si pereti cum nu mai vazusem pana atunci. In continuare poteca strabate trecatori expuse prin dintii de ferastrau ai acestor munti, ciopliti cu atata maestrie de Creatorul Desavarsit. Si pentru ca amurgul ne imbratisa cu racoarea serii si cu razele rosii ale soarelui, ne apropiam de tinta propusa si anume Piscul Baciului, cel mai inalt varf.

Ajunsi sus, admiram Fagarasul, Bucegii, Iezer-Papusa si tot ce se poate observa si inghitii cu ochii nostril insetati. Coboram si chiar pe sa, intalnim un refugiu care, prin deschiderea usii lui ne cheama sa ramanem in micul adapost. L-am refuzat…”E doar 9 seara…am mai facut noi din astea” ii spun frateluui meu. Ce, Strunga Dracului  nu am trecut-o pe noapte?” Si Luandu-ne ramas bun, hotaram rapid sa coboram prin locul denumit “La lanturi”, spre Spirla, in partea de Vest a masivului, nestiind ce intalnim mai jos…

Cum spuneam, in debutul acestei scurte drumetii , mintea mea a fost strabatuta de un gand care ma framanta in contiunare. ”Avem nevoie unul de celalalt”..”avem nevoie unul de celalalt”…imi rasuna in mine mereu, o data cu bubuitul inimii. Incet, coboram prin hornuri un jgheab imens. Oboseala insa se resimte de data aceasta si mai intens iar soarele demult apus, lasa umbra noptii sa intunece mintea mea, soptindu-mi rece, ca nu vom ajunge in timp util la refugiu. O data cu oboseala se instaureaza nerabdarea si frustrarea, iar noaptea grea si adanca, cazuta peste noi, ne da de gandit. Dar unde sa incerci sa te odihnesti, cand in jurul tau sunt doar pereti ce indica directia ”in jos”, si nicaeri nu gasesti 2 metri patrati de loc drept. Ajunsi la captaul jgheabului, cu mintea macinata de zidurile din jur, incercam sa gasim un loc de adapost si dam de o grota mica. Inghesuiti unul langa celalalt, ne dam seama de riscul imens de a dormi acolo; imposibil lucru…O singura miscare in jos si… nu stii unde te mai opresti pentru ca jgheabul se transforma in prapastie. Asadar, imi iau inima in dinti si  fac inca cativa pasi pe poteca marcata spre iesirea din jgheab, gandindu-ma ca voi intalni jnepeni, iarba, si ca in scurt timp ajungem la refugiu. Simpla mea dorinta a fost zdrobita de aparitia unui alt jgheab la fel de lung si in acelasi timp in inima mea se instaureaza un sentiment ciudat….care nu l-am mai avut asa de intens pana atunci. Frica! Pereti in stanga, pereti in dreapta, nici urma de iesire din jgheab, doar in jos. Peretii cu aspectele lor abisale, care probabil erau amplificate de oboseala nebuna si care ma descurajau, spunandu-mi ca ne vor lua ore sa trecem prin neantul negru al Craiului. Ii dau de stire fratelui meu cele vazute si, incredintandu-ne in mana Celui de Sus ca vom invinge si urmatorul pasaj, o luam din loc coborand. Peretii apasau pe mintea mea iar bezna plumburie imi facea inima ca un purice. Era totusi senin, sute si mii de stele ne incurajau, iar de undeva departe  in zare, auzeam cheamarea Fagarasului.

Fagarasul…un dor se apinde in mine in acel moment fata de acei munti. Niciodata acei munti nu ne-au alungat si nu am simtit repulsie din partea lor; insa Craiul parca nu ne mai accepta. Zecile de ganduri care imi invadau mintea, frica de a nu adormi pe stanci, toate se sparg brusc la aparitia unei lanterne care batea spre noi, de undeva de la 2 km in linie dreapta. Apoi un flash rosu dand semnale de S.O.S ne-a facut sa intelegem ca am fost localizati de salvamontisti. Le-am raspuns la semnal, si in acelasi timp o s-a aprins speranta din nou in mine, la vederea focului facut de ei. Dupa o conversatie  prin urlete, care ne-a obosit si mai tare, ne continuam coborarea cu gandul ca avem pe cineva jos care ne asteapta. Nu ii consteam, doar vocea lor am auzit-o si totusi am avut un sentiment de recunostinta si de simpatie pentru ei. La capatul jgheabului dam de arbusti si iarba si simt ca traiesc din nou. Ajungem si la grohotisul care, in culoarea lui alba lucea asemenea zapezii, si o data cu capatul grohotisului dam de padure. Mult asteptata padure! inca putine minute si imi imaginez deja refugiul si sacul de dormit cald, in care imi voi odihni trupul care il simteam ca un rebut.

Ajungem in poiana cu refugiul, focul care ni l-au facut baietii fumega inca si incercam sa deschidem usa; unul dintre salvamontisti ne abordeaza intrebandu-ne de unde venim. Fratele meu, incercand sa-i explice  cu amanunte iar eu taind-ul, ii explic sec: ”De-acasa, din Sibiu”. Ne uitam la ceas, era ora 2 si jumate si facem o scurta socoteala: aveam 24 de ore fara somn, dintre care 18 am mers. Mancam ceva, si intru imediat in lumea mult asteptata a viselor.

Dimineata ies din refugiu, si in fata mea sclipeste un zid alb, enorm de mare. Imi dau seama ca jumatate din el l-am parcurs  in cateva ore si ca tot in acelasi timp l-am si coborat. Parasim refugiul si in cateva minte ajungem la drumul forestier, spre Plaiul Foii iar de acolo, cu o masina de ocazie ne indreptam spre Zarnesti , admirand in urma noastra Craiul. Ajunsi in Zarnesti luam trenul spre Brasov, iar de acolo personalul de Sibiu.

“Avem nevoie unul de celalt”…”avem nevoie unul de celalt”…Gandul acesta si-a gasit raspuns in inima Craiului, intr-o noapte adanca si neagra, plina de frica si de nesiguranta. Fara fratia dintre noi nu am fii reusit nici unul sa treaca pe acolo si sa scape! Atunci am inteles cu adevarat importanta unui frate mai mare pe care sa il incurajezi si care sa te incurajeze la randul lui in cele mai grele momemente.

Frăţia Pietrei Craiului a câştigat în ciuda neatentiei de care am dat dovada, aventurându-ne probabil, pe cel mai greu traseu care l-am facut pana atunci. Craiul este de fapt impletirea sălbăticiei, a masivităii si a aridităţii cu frumusetea, delicatul si impresionantul abis, rezultand din mâna Măreţului Creator o lucrare de artă unică şi  imaculată.

de Alex Dancu

GD7ysQ600603-02

1x1_trans

1x1_trans

Advertisements

4 thoughts on “Frăţia Pietrei Craiului

  1. (Cu Alex vorbesc)

    “O lucrare de arta unica si imaculata” esti tu!

    Te-am citit cu sufletul la gura, afland prin ce ati trecut voi si de abia asteptand sa aflu ce si cum s-a terminat.
    Ai scris despre pericol, colaborare, despre Creatorul- Pazitor, despre floricele, despre lumina in noapte, despre frica, despre speranta… 🙂

    Si citind descrierea Craiului, parca te vedeam pe tine 🙂 O amestecatura de contraste, de imprevizibilitati, de putere cu frumusete culminand in floricele.

    Slava Domnului ca v-a tinut intregi si ca v-a invatat lectii, iar asta cu fratietatea e una din cele mai importante.

    Tot respectul si toata admiratia pentru voi, fratilor!

    Si Radu, multumim pentru publicarea aventurii 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s