Oracolul şi ciorapii flauşaţi

În anii de liceu, tuturor ne-au plăcut oracolele. Acolo ni se dădea posibilitatea să ne exprimăm personalitatea dar nu oricum, ci între anumite limite clare, universal valabile în lumea elevilor. Îţi place îngheţata de vanilie sau cea de ciocolată? Eşti ahtiat după poeziile cu vers alb sau după cele cu rimă? Te speli cu Lux sau cu Rexona?

Mass-media ne învârte astăzi în jurul aceloraşi tipuri de limitări manipulative. Vieţile VIP-urilor (Viaţă în Paradis) sunt oracolizate, servite apoi cu puţină sare de seară, când MPV-iştii (Muncă Pe Viaţă) ajung acasă obosiţi, hăituiţi de grijile de peste zi şi vor să se mai deconecteze… Şi ţac! TV-ul… Şi pac! Figurile familiare ale actorilor, politicienilor (de fapt o singură categorie – actoricieni), prezentatorilor/oarelor şi toată fauna din jurul lor.

Te compari cu ei, cu miliardarii care strâmbă din nas când milionari ordinari le copiază show-ul? Te compari cu senatorii şi secretarii de stat care-şi trag televiziuni de familie doar ca să nu se mai obosească să-şi pună înregistrările pe YouTube? Te compari cu Bradpiţii Jolineşti care se luptă cu mâna stângă pe volan, cu mâna dreaptă pe pistol şi cu restul mâinilor cărând pumni brutelor din spate care ţin logodnica cu cuţitul la gât?

Te compari cu prezentatoarele care zâmbesc discret, vorbesc detaşat, se îmbracă elegant şi nici urmă de stres nu le încreţeşte fardul? Par îngeri rătăciţi printre noi ăştia de rând, care ne bâlbâim până şi când spunem bună ziua fără tele-prompter.

Păi bineînţeles că poţi să te compari. Pentru că uite, şi ei/ele sunt oameni ca noi, conform noilor oracole = interviuri, talk-show-uri, confesiuni. On-line-virtual sau pe-hârtie-real, ”dezvăluiri” despre vieţile şi carierele acestor zei olimpieni inaccesibili altfel decât prin mijlocirea oracolului jurnalistic.

Unele oracole sunt puse sub formă de întrebare – răspuns cu alternativă. Ce-aţi simţit în acele momente: frică sau…? Evident că “sau”. Dar de cele mai multe ori oracolul se derulează ca naraţiuni la persoana a treia. Sintagmele ce introduc vorbirea indirectă sunt clişee expuse în regim automat: este fericit/ă să… , s-a hotărât să…, colaborează bine cu…, este/nu este mulţumit/ă de…, adoră…, îi place…, detestă…, îi pare rău că…, doreşte ca pe viitor să… Aceste predicate marchează toate suişurile şi coborâşurile existenţei de la ”trăiri” la ”acţiuni”, pe domeniile de bază: personalul şi profesionalul.

Adoră caşcavalul dulce cu măsline portugheze, iar profesional a atins un record de x ani de când aşa şi pe dincolo în carieră.

Plăcerea nebuniei de a evada în natură la sfârşit de săptămână, contrabalansată cu pasiunea pentru bomboanele Fouchard… (Păi dacă era obligat/ă de oracol să ”evadeze în natură” la săpatul porumbului sau aleargă între covrigi şi biscuiţi, era chiar o nebunie.)

Oracolele creştine sunt şi ele la mare căutare. Sunt utilizate pentru că oferă aceeaşi limitare care, paradoxal, le dă jurnaliştilor libertatea să clişeze fără ruşine. Cei care predică, scriu, prezintă sau reprezintă biserica într-un fel sau altul, o fac de multe ori sub ameninţarea constrângerii oracolistice. În dreptul lor se bifează aproape mecanic A sau B. Nu poate fi altfel decât plus sau minus, conservator sau liberal, carnivor sau vegetarian, vândut politicii din administraţia bisericească sau victimă a aceleaşi politici, abuzator sau abuzat, aşteptând cernerea sau cernând aşteptarea, infralapsarianist sau supralapsarianist, cu harul sau cu legea…

Deschizi oracolul şi pui omul să bifeze în dreptul lui. Te uiţi mai apoi şi ştii sigur: oaie sau capră. Eschatologic, ca în Evanghelie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s