Tragedia iubirilor tradate (21 septembrie 2007, Nagykata)

“Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale..” ( Sf. Pavel)

In ce lume traiesc eu?

Tînărul îşi roteşte capul în mijlocul lucrurilor, împins afară din copilărie ca un soldat fricos la prima lui săritură cu paraşuta, pe care îl împinge din spate sergentul. Tînărul se loveşte cu neîndemînare de lucruri, lucrurile îl lovesc în mişcarea lor haotică. Tînărul îşi ascunde durerea, privindu-i cu un zîmbet stînjenitor pe străinii din jur.

Această păşire printre lucruri coincide cu înstrăinarea de părinţi, atunci cînd tînărul pleacă într-un alt oraş la studii. E vremea pe care o aşteaptă fiecare, vremea aventurii şi a lucrurilor noi, vremea maturizării. Este vremea împărţirii vieţii noastre în două, este, dacă vreţi, o nouă viaţă, o naştere pe care ne-o asistăm cu sufletul la gură. Este vremea noilor prietenii, iar pentru mulţi, a primelor prietenii adevărate. Este vremea despre care ni s-au povestit atîtea lucruri curioase de către cunoscuţii noştri mai mari.

Prima zi de şcoală, noii profesori, noii colegi, privirile flămînde care o caută pe colega sau colegul visurilor de acasă, de care de mult aştepţi să te îndrăgosteşti. “Balul Bobocilor” – discuţii, pregătiri, prognoze. Aşteptare.

O! Tînăra singură într-o cameră de cămin, aplecată de-asupra chiuvetei pline cu vase nespălate, îşi smulge, pătrunsă de invidie, sprîncenele. Deasupra patului are un poster cu Brad Pitt, o foaie pe care scrie: “Dacă poţi cu adevărat, vreau!” Pe raftul de fier, printre cursurile xeroxate, reviste cu bărbaţi şi femei despre a căror viaţă nu ştie nimic. Lumina pătrunde printre hainele puse la uscat şi borcanele cu zacusca de acasă, căzînd pe paturile în care s-a săvîrşit păcatul. Ce nou e acest fel de singurătate!

Tînăra aceasta încă trăieşte în lumea filmelor americane, în lumea posterelor şi a reclamelor TV. Ea are haine corespunzătoare, freză şi pantofi. Ştie chiar şi expresii americăneşti pe care le foloseşte în vorbire. Nu are doar prieten, de fapt, are unul care se ţine de capul ei, dar nu e de ea.

Şi el e un băiat bun, ştie să stea în lotus şi ridică piciorul pînă de-asupra capului. E puţin dur, deşi încă nu s-a bătut niciodată. Are brichetă “Zippo”.

Cam acesta este bagajul cu care păşeşte tînărul contemporan în viaţa sentimentală. Aceşti tineri se vor mai urmări o vreme pe terasă, la o cafea cu ţigări scumpe, cumpărate la bucată, sau poate se vor îmbrăţişa fără nici o ruşine la prima discotecă sau la primul “chef”.

Drama tinerilor moderni e mai mare decît cea a predecesorilor. Cred că nu a existat nici un timp în istorie în care dragostea dintre două persoane să fie atît de golită de poezie. Nu vreau să vorbesc de virtuţile creştine ale castităţii sau măcar abstinenţei, ci chiar şi de acea poezie a grecilor sau romanilor păgîni, care pînă nu de mult a inspirat sentimente de admiraţie faţă de femeie, au pus-o pe un piedestal, fie şi vremelnic, dar oricum mai vrednic decît situaţia jalnică în care se află femeia vremurilor noastre.

Astăzi au devenit o ruşine declaraţiile de dragoste, ele sînt considerate un preludiu de prisos şi banal, pe care le mai auzim doar în comediile proaste cu rîsete în fundal. Spunea fratele Pustan, că în generatia dînsului scrisorile se parfumau si nasul se punea vreo 2 săptămîni la păstrare acolo. Nici comunicarea la distanta nu mai e ce-a fost. Totul e tehnologizat si impersonal, atat de rece. Viaţa ni s-a transformat intr-un fast-food în care mâncăm şi apoi plecăm tot nesătui şi la fel de singuri. Idealurile noastre sînt motocicliştii grăbiţi din filmele americane şi fetele cu cizme lungi, care se dau în timpul cît se umple rezervorul cu benzină. Noi aplicăm în viaţa noastră fanteziile unor regizori bolnavi despre vizitatori de pe alte planete şi timpuri care seduc prin răceala lor.

Nu trebuie neaparat să-i spui că are ochii cei mai frumoşi, ca să ajungi pînă la urmă să o dezmembrezi bucată cu bucată cu laudele tale. Sîntem frumoşi pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu, Lui i se cuvine lauda. Sfîntul Ciprian de Cartagina spunea: “Dacă ai şi avea vreun motiv ca să te lauzi cu trupul tău, ar fi numai atunci cînd este sfîrtecat pentru Hristos”. Mai exact, alungă pofta din inima ta şi orice cuvînt pe care îl vei rosti va fi un cuvînt de dragoste, pentru că cel stăpînit de poftă laudă fără noimă şi nu merită luat în seamă. Cînd eşti cuprins de poftă însă, mai bine taci, ca vorbele tale să nu sune ca rîgîitura unui beţiv şi să strici totul.

Noi sîntem oameni, oameni care tînjesc după o vorbă de alint, după un cuvînt de mîngîiere care să ne smulgă singurătăţii, oricît de mult am lupta pentru a părea mai duri, mai “altfel”. Pentru că toţi sîntem fii ai Celui Preaînalt,Psalm 81,6 făpturi atît de minunate. Ps.138,14

Tinerii au fugit din Biserică pentru a-şi trăi o închipuită libertate, dar au sfîrşit prin a se înjuga la carul greu al singurătăţii, geloziei ucigătoare şi al despărţirilor care-i rănesc pe viaţă. S-au dus să înveţe despre dragoste, plecînd de la Cel Care este Dragostea. Cel Care a zidit urechea, oare nu aude? Cel Care a făcut ochiul, oare nu va vedea? îi întreabă pe unii ca aceştia proorocul David.Psalm 93, 9 Oare Cel care este Dragostea nu ştie să vă înveţe să iubiţi?

Fă faptele luminii, că Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decît Lumina, pentru că faptele lor erau rele. Că oricine face fapte rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vadă. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui.(Ioan 3, 19-20)

Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua ( Romani 13, 12-13)

E cam greu, ce să faci? Lumea toată se transformă într-o discotecă cosmică. Luminile sînt stinse. Totul este gata. În întuneric, un glas cunoscut ne strigă pe nume…

Advertisements

3 thoughts on “Tragedia iubirilor tradate (21 septembrie 2007, Nagykata)

  1. Am vrut sa zbor si am descoperit singuratatea; m-am jucat cu dragostea, fara sa ofer ceva sau sa astept ceva…nu ma incadrez in descrierea tinerei din blogul tau, dar e la fel de valabil si pentru mine. Intr-un fel mai concret sau mai subtil, ma regasesc, totusi. Exista insa o diferentza…de cate ori bajbai prin intuneric ca urmare a departarii de lumina, aud cunoscutul glas si ma intorc: la realitate. Doar visele ma indeparteaza…

  2. Wow. Eu am fost mai sus. Acum 2 ani 🙂
    Ce ani, ce departe sunt acum de ce am fost, ce departe sunt de ce trebuie sa devin!
    Intre timp m-am cam instrainat de singuratate pana am ajuns sa-mi fie dor de ea; cu dragostea nu m-am mai jucat pentru ca de data asta m-a facut ea pe mine- si-a luat revansa, poate va veni si ziua cand vom avea scor egal ;)) Ca atare, nu mai bajbai asa de mult nici prin intuneric nici prin vise. Singurul lucru neschimbat este Glasul care inca nu a amutit, inca nu s-a indepartat, inca imi vorbeste. E Glasul pe care vreau sa-L vad, e momentul pe care-l doresc, cand oximoroanele nu vor mai fi valabile, ci se vor transforma in normalitate: vom putea gusta ceea ce vedem, vom putea simti ceea ce auzim, vom putea atinge ceea ce acum e doar dor. Da, asta se va intampla!

    Multumesc pentru ca mi-ai adus aminte 🙂

  3. cred că mulţi dintre tinerii ce se văd pe acest nou drum al studenţiei..departe de casă,”where they can be free to do anything”..au mari aşteptări..sperând că acolo vor găsi un sens vieţii lor….mai trist e că mulţi din tinerii Bisericii odată ajunşi acolo s-au îndepărtat complet de Dumnezeu…”S-au dus să înveţe despre dragoste, plecînd de la Cel Care este Dragostea….Oare Cel care este Dragostea nu ştie să vă înveţe să iubiţi?”Atât de adevărat!!AMIN!!:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s