Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu

De ce sunt atât de mulţi creştini ineficienţi, anemici, dezamăgiţi şi descurajaţi? Cred că răspunsul este că înlăuntrul nostru avem nevoie de confirmare, dar nu o primim.

Până la urmă, ce alt privilegiu mai înalt şi ce altă experienţă mai înălţătoare este oferită omenirii decât să fii primit în cercul prietenilor lui Dumnezeu?

Duhul lui Dumnezeu mi-a impus să predic şi să scriu mult despre unirea conştientă a credinciosului cu Hristos – o unire care trebuie simţită şi experimentată. Nu voi sfârşi niciodată să vorbesc despre unirea sufletului cu Mântuitorul, unirea conştientă a inimii credinciosului cu Isus. Amintiţi-vă că nu vorbesc doar despre o unire teologică. Vorbesc de asemenea despre o unire conştientă, o unire care este simţită şi experimentată.

Cum îi putem determina pe creştinii noştri căldicei să înţeleagă că nici un lucru din lume nu este atât de important ca dragostea lui Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu? Nu e nevoie de o mare înţelepciune pentru a înţelege că trăim într-o generaţie de oameni total încrezători în ei înşişi. Ne merge atât de bine şi prosperăm în atâtea feluri, încât simţim o mică nevoie de Dumnezeu. În ciuda a ceea ce ne-a spus Dumnezeu despre pericolele mândriei, noi suntem mândri, mândri, şi iar mândri! Suntem mândri de civilizaţia pe care am creat-o. Suntem mândri de invenţiile noastre, de confortul nostru, de înlesnirile şi de realizările noastre educaţionale. Suntem mândri că putem călători atât de departe şi atât de repede. Ne petrecem timpul grăbindu-ne dintr-un loc în altul, urmărind afaceri şi plăceri. Ne asigurăm că cel mai important lucru din viaţă este să ne câştigăm existenţa. Şi de-abia ştim ce înseamnă lucrul acesta! În mijlocul agitaţiei noastre, încercăm să uităm că îmbătrânim cu fiecare zi ce trece. Numai din când în când, câte un bărbat sau o femeie are bunul simţ să observe că ziua judecăţii se apropie din ce în ce mai mult.

Dacă trăieşti doar pentru a cumpăra, a vinde şi a avea câştig, nu este suficient. Dacă trăieşti doar pentru a dormi şi a munci, nu este suficient. Dacă trăieşti doar pentru a prospera, a te căsători şi a-ţi întemeia o familie, nu este suficient. Dacă trăieşti doar pentru a îmbătrâni şi a muri, şi nu găseşti iertarea şi simţul zilnic al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa ta, ai ratat scopul suprem al lui Dumnezeu pentru tine.

Întrebarea cu care avem de a face nu este de natură teologică. Ştim ce învaţă Scripturile. Însă problema noastră este de natură morală: avem curajul să susţinem ceea ce ştim că este adevărat şi corect? Ne putem aduce în punctul în care să luăm crucea cu sângele ei, cu moartea şi ocara ei? Din vremea lui Avraam şi până astăzi, Dumnezeu a aşteptat totdeauna din partea poporului Său credincios să fie un popor separat. Dragostea pentru Dumnezeu şi ascultarea faţă de El au însemnat întotdeauna dispreţ şi batjocură din partea lumii.

Oamenii sunt foarte înceţi când vine vorba să-L creadă pe Dumnezeu pe Cuvânt. Nu aş fi credincios însărcinării mele dacă nu v-aş reaminti că acum, în iad există bărbaţi şi femei care au crezut că Dumnezeu avea să facă pentru ei ceea ce numai ei puteau face pentru ei înşişi. Au păşit în veşnicie fără să fi spus vreodată: „Isuse, vin.” Ei au vrut ca Dumnezeu să facă ceea ce El le spusese lor în mod clar să facă!

Trebuie să confruntăm faptul că astăzi, mulţi oameni sunt extrem de nepăsători în viaţa lor. Atitudinea aceasta îşi face loc în biserică. Avem libertate, avem bani şi trăim într-un lux relativ. Ca rezultat, disciplina a dispărut efectiv.

Vă reamintesc că trăim într-o vreme istorică tulburată din punct de vedere spiritual. Creştinismul s-a dat de partea mulţimii zăngănitoare. Toată lumea este încântată de faptul că Isus a avut parte de toată durerea, suferinţa şi moartea, iar ei nu trebuie să mai aibă parte de aşa ceva. Credincioşii creştini accentuează fericirea. Nu mai vor să audă ce spune Biblia despre moartea faţă de sine şi despre viaţa de biruinţă spirituală prin identificarea cu Hristos în moartea şi învierea Lui. Mare este numărul celor care nu mai recunosc faptul că victoria spirituală vine deseori în urma luptei în noaptea lungă şi întunecată a sufletului. „Asta nu e pentru noi”, susţin ei. „Isus a suferit tot ce era de suferit, aşa că noi putem fi fericiţi. Şi vom fi fericiţi chiar dacă va trebui să inventăm căi noi către fericire!” Partea cea mai rea este că ne aşteptăm de asemenea ca Isus să împlinească toată datoria dragostei. Am uitat în mare măsură prima şi cea mai mare poruncă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Ceea ce sunt nerăbdător să văd în credincioşii creştini este un frumos paradox. Aş vrea să văd în ei bucuria de a-L găsi pe Dumnezeu căutându-L în acelaşi timp. Aş vrea să văd în ei marea bucurie de a-L avea pe Dumnezeu şi, cu toate acestea, dorindu-L mereu!

Unii dintre copiii lui Dumnezeu se joacă cu predarea şi victoria. Nu au ajuns niciodată în acel loc de consacrare spirituală care este final, complet şi satisfăcător. Încă îşi mai păstrează căile de scăpare. Am ajuns la o concluzie tristă în privinţa unora dintre creştinii declaraţi de astăzi din jurul nostru. Ei sunt exemple slabe pentru ceea ce Hristos încearcă să facă în lumea noastră pentru că nu au renunţat niciodată de bunăvoie la uşile lor de scăpare. Pot ieşi oricând vor. Atâta timp cât lucrurile se desfăşoară normal, dau impresia că umblă cu Domnul. Dar când sunt la ananghie, când vine timpul de criză, se retrag. Ei vor soluţia omenească.

Moise a întors spatele la plăcerile şi comorile Egiptului. Am întoarce noi, am putea întoarce noi spatele la banii, conforturile şi bunăstarea pe care le avem pentru a fi oamenii lui Dumnezeu?

Dintre toate calamităţile care au venit asupra acestei lumi şi a locuitorilor ei, predarea de bunăvoie a duhului uman în faţa valorilor materiale este cea mai rea! Noi, care am fost creaţi pentru o lume mai bună, acceptăm căile acestei lumi ca fiind ultime. Iată o tragedie de proproţii cutremurătoare.

Noi, cei care am fost creaţi pentru a avea părtăşie cu Dumnezeul Creator, cu îngerii, cu arhanghelii şi serafimii, ne-am decis ca în loc de aceasta, să ne îndreptăm toată atenţia aici. La fel de bine ar putea şi vulturul să-şi părăsească sfera sa din înălţimi pentru a scormoni în bătătură împreună cu găinile obişnuite.

Dar ceea ce vreau să spun este că creştinismul e strict în privinţa unui număr de lucruri care ne sunt dragi. Ezechiel nu se afla în circumstanţe plăcute şi favorabile. Lumina părăsise sufletul lui. Probabil că se gândea că lui Dumnezeu Îi ia mult timp să-Şi lucreze voia. Oare perspectiva aceasta nu iese la suprafaţă şi în multe din părtăşiile noastre? Nu vrem să petrecem timp arând şi cultivând. Noi vrem fructele şi secerişul imediat! Nu vrem să luăm parte la nici o luptă spirituală care ne duce în noaptea lungă. Noi vrem dimineaţa chiar acum! Nu vrem să trecem prin procesul planificării, al pregătirilor şi al durerilor naşterii. Noi vrem bebeluşul în clipa asta!

Nu vrem crucea! Suntem mult mai interesaţi de cunună. Starea aceasta nu este caracteristică doar secolului nostru. Thomas a Kempis a scris cu mult timp în urmă: „Domnul are mulţi îndrăgostiţi de cununa Sa, dar puţini îndrăgostiţi de crucea Sa!” Creştinii din jurul nostru încearcă fiecare scurtătură la care se pot gândi pentru a obţine ceva pe gratis în Împărăţia lui Dumnezeu. Când avertizez oamenii că scurtăturile nu merg, câte cineva se enervează: „Nu este harul un lucru pe gratis?”

Băieţii veseli te vor sfătui să-ţi stăpâneşti lacrimile şi să începi să gândeşti pozitiv. Hristos a promis o vreme care va veni când nu vor mai fi lacrimi. Dar vă asigur că pe pământul acesta, un creştinism fără lacrimi nu este deloc creştinism!

În ceea ce am de spus, nu mă aştept ca publicul să mă susţină, însă am de făcut o acuzaţie împotriva bisericii. Nu suntem conştienţi de faptul că Dumnezeu este în mijlocul nostru. Se pare că nu percepem tragedia faptului că am pierdut aproape în totalitate conştientizarea prezenţei Sale.

(Oameni care s-au intalnit cu Dumnezeu – A.W.Tozer)

Advertisements

2 thoughts on “Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu

  1. Este unul dintre gandurile care m’a cercetat si pe mine in ultima vreme si anume: “cat suntem dispusi sa ne sacrificam pt. Dumnezeu?” Asa cum scrie si mai sus este prea mult confort la care crestinii din ziua de azi nu mai pot sa renunte. Sunt crestini pt. ca le este bine, dar daca Dumnezeu le’ar cere sa renunte la tot confortul acesta,sa traiasca in saracie,sa nu stie daca mai apuca ziua de maine pt. a indeplini Planul si Lucrarea Lui sunt convinsa ca nu ar mai fi as ade multi crestini iar Bisericile s’ar goli ( si pe mine, personal asta ma doare ). Ma uit in fiecare duminica in Biserica si vad cum oamenii sunt atat de plictisiti de Cuvantul lui Dumnezeu. Cred ca este o singura solutie-Rugaciunea ! Multa Rugaciune pentru trezire spirituala! Domnul sa ne ajute la aceasta !

  2. Trist dar adevarat.Suntem indiferenti.Ne jucam cu noi, cu Dumnezeu cu sufeltul nostru.ce este mai rau este faptul ca refuzam sa ne trezim, nu vrem sa recunoastem.Suntem”drogati” de lumea din jur.Bine ar fi sa nu ajungem dependenti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s