Prizonierii timpului…

Notele muzicale navigau din plisc în plisc neprinse încă după gratiile portativului lui Iubal (străbunicul lui Mozart) şi închise cu cheia sol. Florile primei primăveri îşi instalau domiciliul cu acte de flotant pe crengile copacilor edenici. Animalele stăteau la coadă pentru a-şi ridica buletinele cu nume şi cod numeric personal de la primul funcţionar, Adam.

Gazeta Edenică anunţa pe prima pagină marea nuntă ce va avea loc imediat ce se va trezi Adam din anestezie. Întreaga natură aştepta cu nerăbdare momentul. Adam, cu ochii bulbucaţi de somn, se trezi instantaneu când în faţa lui apăru Eva, adusă la braţ de TATA. Pământul proaspăt pus pe oase începu să-i tremure de emoţii. Prin stomacul vegetarian simţi furnicături. Pulsul crescu de parcă s-ar fi luat la întrecere cu Gabriela Szabo. Singurătatea ce-i dădea târcoale până atunci se ascunse prin tufişuri, neieşind decât în secolul din care scriu acum.

Cununaţi de Creator, se retrăgeau în aplauzele frenetice ale cerului pentru a-şi face planuri cu privire la veşnicia de miere, la câţi copii o să aibă, câte etaje să deţină vila, ce terenuri să mai cumpere, cu ce „Merţan” galactic să se plimbe.

Între timp, florile copacilor îşi împachetau petalele sezoniere date afară de tupeul fructelor ce le izgonea cu parfum cu tot. Primele fructe coapte împodobeau copacii, transformând întreaga grădină într-o expoziţie a fructelor nepoluate. Cireşii mândri îşi etalau comorile nefurate încă de Nică a lu’ Ştefan a Petrei din satul Humuleşti.

Adam şi Eva, îndrăgostiţii grădinii, trăiau clocotind de fericire, mâncând fructe gratis coapte pe crengi şi nu pe TIR-uri, mici de lobodă prăjiţi, salam de Eden vegetal fără E-uri. Toate acestea şi multe altele oferite din belşug de Părintele Creator, Părinte cu care se plimbau seară de seară, stând la taclale pe malurile râurilor, admirând împreună concertul de laudă izbucnit atunci când păsările cocoţate-n sălcii Îl vedeau pe TATA.

Trăiau, şi-ar fi trăit mult şi bine până la adânci tinereţi, şi-am fi trăit şi noi în Carpaţii noştri dacă TATĂL iubitor nu ar fi ridicat din iarba proaspătă a Edenului un fruct muşcat de două ori, semn al neascultării ce avea să deschidă morţii, poarta universului. Moartea invadă grădina bombardând-o cu secunde şi minute, închizând omenirea în temniţa timpului. Timpul nemilos ară primele brazde în ţărâna primilor oameni… De atunci ară întruna, lăsând riduri ce încercăm să le ascundem sub falsul fondului de ten ce urmează să ne de-a de gol la prima ploaie.

Încercăm toate leacurile, şi băbeşti şi nebăbeşti, doar pentru a mai convinge tinereţea să mai zăbovească în casa noastră, dar ea trece brăzdând pământul trupului, lăsându-ne năuci în gara vieţii cu pozele tinereţii în mână, poze ce parcă privesc nostalgice la imaginea bătrânului ce-ncepe a lăcrima privindu-le.

Consumăm timpul sau timpul ne consumă. Născându-ne păşim în timp şi spaţiu când puteam să păşim doar în spaţiu la umbra vreunui salcâm mioritic, fără să mai scrie pe buletinele noastre datele de naştere.

Intrăm în lume plângând prin vreun salon al secţiei „maternitate” şi ieşim tot plângând prin morga de la subsolul spitalului, iar perioada de timp scursă între cele două plânsete se cheamă viaţă. Viaţă, ce nu-i altceva decât o bezmetică alergare pe coridoare împuţite după seringi şi perfuzii de fericire deşartă când, de fapt, Fericirea e acolo unde ticăitul enervant al neobositului ceas nu se mai aude.

Pe crucile din cimitirele omenirii stă scris „născut” şi „decedat”, fie că e mormântul lui Napoleon, cruciatul Gautier cel fără de Avere sau baba Ioana a lu’ „cisternă” ce muri chiar de parastasu’ răposatului.

Doar pe-o singură cruce din istorie scrie „născut” „decedat” şi „înviat”, făcând-o pe moarte să-şi rupă coasa în crucea Golgotei. În poarta Locuinţei Morţii, nisipul fin al Galileei, căzut de pe picioarele ostenite ale Mântuitorului, stă ca o dovadă clară că Isus a pus piciorul în pragul Locuinţei Morţii, dându-i ceasul peste cap.

Cu ISUS de mână, moartea nu va fi decât o uşă veche, scârţiind de ciudă, prin care vom evada din puşcăria timpului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s