“Cossi fan tutti”


“Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:20, 21)

Dacă stai mult cu lupii, ajungi să urlii ca ei. Urlii o dată, de două ori… adjudecat!

M-am săturat să tot explic că a copia la examene e păcat. Am obosit să aud creştini şcoleri sau studenţi zicând că e o încredinţare de-a mea şi să-mi încep hotărăt şi nevinovat argumentarea şi să nu apuc să o termin, fiindcă pur şi simplu le convine lor să nu fie păcat. E bine să fii nevinovat, dar mai trebuie şi putină viclenie de şarpe, fiindcă doar nevinovat, sfârşitul e de martir împuns de vacă.

N-o să încep să îmi înşir argumentele aici, sau poate doar aşa, puţin, ca să mă stâmpăr. Profesorul înşelat, nota luată, o falsă reflectare a cunoştinţelor, formatul pus pe post de foaie de examen – fals şi uz de fals, o bursă furată pe ascuns, nişte colegi care s-au străduit mai mult şi s-au chiorât mai puţin, dezamăgiţi – toate făcute la întuneric, “căci e ruşine numai să spunem ce fac în ascuns”.

Adevărul e că e greu să ai nota în buzunarul din spate de la blugi, împachetată acordeon în palmă, lipită de timpan şi cu cerc de sârmă bobinată în jurul gâtului, ca o zgardă de câine robit, şi să nu o foloseşti.

La poarta cerului vor fi lăsate o grămadă de fiţuici şi formate cu poezia de acasă, fiindcă acolo se merge gol, nici măcar cu un hands-free încorporat, fiindcă nu ar avea cine să dicteze testul grilă cu “da” sau “nu” din Ioan 3:16.

Isus ştia că oamenii se uită la oameni şi de aceea a zis să fie lumină, să amintească de un Tată din cer. Şi de aceea nu mă mai risc să întreb “Ce ar face Isus?” pe cei care poartă banderole WWJD, fiindcă am primit răspuns: “Isus nu ştiu ce ar face dacă ar fi la un examen, dar Timotei ar copia din Biblie şi de la Pavel din foi de numa-numa”.

A judecat? Adjudecat!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s