Entry for January 30, 2008

Sustras conştient de la morala patogenă, cu 41 la pantof şi-o inimă stoarsă parcă de-un pumn nevăzut, am ajuns la spaima cugetărilor, trăncănind lucruri care nu pot fi descrise aici, fără a compromite prea pudica frazeologie.

Dimineaţa strănută cu aplomb, ameninţând cu roua ce udă din abundenţă iarba pipernicită de-o hărţuire nocturnă, secondată sublim de spiritul maliţios, specific ţinutului macabru a lui Dracula. Soarele cască licenţios, mânat de o dorinţă sălbatică într-un vacarm insolit, unde micii întreprinzători alergau nebuneşte spre Eldorado.

Vremea zbura şi nu era timp pentru lamentări. Graba ce pusese stăpânire pe masele de oameni, le confecţionase acestora aripi de hârtie creponată ca să zboare deasupra abisului, în care sălăşluiau cele patru fiare apocaliptice: banul, incultura, prostia şi ignoranţa. Efectele acestui zbor au fost şi sunt devastatoare…

Mă plimbam de-a lungul bulevardului şi smulgeam subit, fără a plăti preţul unei priviri cu sinuozităţi în sprânceană, nişte aplauze cu buletin de Sodoma şi Gomora. Erau fraţii care-şi iubeau aproapele. Peste drum, în apropierea unei plăcintării, două mămici îşi educau odraslele aliniate vestimentar după Cleopatra Stratan.

Două girafe, pichetate ici colo: în limbă, în sprânceană şi în nas cu flori de spân, se legănau într-un mers clocotitor, înălţate pe un postament sublim ce poartă impropriu numele de cizme.

Surorile noastre, îmbrăcate de la Kenvelo lăsau în urma lor o dâră de Coco Chanel, ce făcea pe junimea şcolară să exclame maiestuos: “Sora! Trupul meu te vrea”. “Frate, fie voia ta” răspundeau fetele.

Toaletele băieţilor prezentau mesaje rafinate punctând, cu mult sarcasm eul şi predispoziţia filozofică, rezultate dintr-o eventuală exfoliere cerebrală fără precedent. Astfel, deasupra pisoarului stă scris cu marker verde: “Viitorul e în mâna ta”.

Trecuseră vreo trei ani de pe vremea liceului. Astăzi îl găseam la fel de infect şi corupt în păcat. Cu părere de rău, templul lui Dumnezeu urma acelaşi traseu maladiv. Acum, mă aflam într-o biserică discreditată din pricina lufturilor sociale, a gafelor şi-a planării neîncetate deasupra liniştii pe care o aduce banul. Mă hrăneam din perfuzii de predici ce atrăgeau demenţial mulţimea către cult, nu către Cristos. Tabloul bisericesc îmi steriliza duhul şi aproape că mă mulţumeam să stau în bancă fără a-mi pune întrebări, crezând că drumul meu e unul al certitudinilor. Nu-mi rămânea decât să trec în revistă că fratele Giolgau, incomodat de gelozie şi-a tras un BMW seria 7, un adevărat aspirator de femei, iar sora Petronela, incomodată de pocăinţa părinţilor, a plecat în Spania pe aripile vântului.

Am trăit drama ca să mă aflu în biserică la o seară de tineret, unde un frate facilita adolescenţilor limite în prietenie pe care le pot stabili de comun acord. Am fost lovit de stupefacţie. Niciodată n-am văzut un tablou mai meschin, de-o manieră infamă şi-o forţă malefică atât de inflexibilă şi cotropitoare. N-am avut atunci puterea necesară pentru a protesta… am tăcut ca un fraier. Când mi-am deschis gura… când am deschis-o, m-am încuscrit cu oprobriul publicului care mi-a arătat dragostea de care aveam atâta nevoie, prelucrându-mă printr-un apelativ depreciabil exclamat odios: “Nebunule!”. Trăiam tragedia lui Petru din ziua Rusaliilor. Eram beţivanul matinal.

Într-un timp foarte scurt am pierdut prieteni. Pe stradă, în gară, prin parcuri sau pe internet primeam aceleaşi mesaje dobitoceşti… Am plătit scump această desprindere de politica defectuoasă a cultului şi de rutina elementară a căror tributar puteam să fiu. Am plătit cu clipe agonizante, cu batjocuri şi lovituri discrete aplicate barbar sub acoperirea Domnului Isus Cristos. Oare? Prostii!!! Nu voi regreta niciodată că între lume şi Cristos tot pe El l-am ales. Pocăinţa este un prezent continuu, pentru că este calea unui Dumnezeu continuu şi viu în vecii vecilor.

Fără de Dumnezeu nu eşti decât o unealtă docilă, o piesă infimă, purtată de Satan pe tabla de şah, nici la stânga, nici la dreapta, ci numai în diagonală. Prăpastia, infernul în care poţi cădea fără a avea drepturi, ci numai obligaţii imbecile, îţi va favoriza o aterizare pe măsura aripilor cu care zbori. Şi dacă sunt din hârtie creponată… Capcana cultului este şi va fi cea mai scârnavă armă de care diavolul se poate folosi ca să nască o biserică ce seamănă cu cetăţeanul turmentat. Umbrele de pocăiţi vor propovădui o Evanghelie a prosperităţii, vor interpreta Scriptura după poftele lor şi vor da vacanţă tinerilor, lăsându-i ca valurile vieţii să-i înghită pe nesimţite. Unde vă e capul oameni buni?

Cu bani cumperi hârtie igienică, sexul costă cât o veşnicie, flirtul şi telefonia mobilă îţi toarnă acid în suflet, înfrânarea poftelor e roadă a Duhului Sfânt, iar Dumnezeu rămâne acelaşi, ieri, azi şi în veci.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s