DEMISIE

Subsemnatul, vă aduc la cunoştinţă demisia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de ADULT pe care o deţin acum abuziv. După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.
Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă. Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea roşie, fără să mă intereseze cât costă asigurarea pe anul viitor. Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca. Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel. Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame. Vreau înapoi, atunci când nu îmi pasă de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam. Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar. M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare.

Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă. Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate, care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii când mi se părea că tot ce ţi se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menica repetentul, atunci când jucam fotbal în spatele şcolii?

Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului “Speranţa”, navigând cu “Toate pânzele sus” şi pe mama citindu-mi despre Iosif şi fraţii săi. Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit!

Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta vărului Cristi şi citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba înjghebată din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.

Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netăiată, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.

Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu întrebat: “Ce-o să te faci când o să creşti mare?”, deoarece acum ştiu: vreau sa fiu COPIL. Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm şi să-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane. Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, păr grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de porţelan. Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT.

Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu. Vreau să am iarăşi şase ani şi jumătate. Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MIC!

Advertisements

One thought on “DEMISIE

  1. Amin. Sunt recunoscatoare. Pentru multe lucruri, dar acum ma gandesc la unul. Din marturisirea ce am facut-o odata unui bun amic reiesea ca “IMI PARE RAU, dar asta sunt si nu mai are rost sa ascund si sa ma amagesc gandind ca sunt altceva. Altceva decat eram: doar un copil.” Pentru prima data, probabil, atunci, amicul m-a facut sa realizez ca de fapt asta era tot ce trebuia sa fiu, pentru Imparatie. Un copil. Si nimic mai mult. Sau mai putin. Si de atunci copilul de/din mine este fericit. Si liber sa cante, sa rada, sa planga, sa viseze, sa nu vrea, SA FIE. Si acum ma bucur din nou- amicul s-a hotarat SA FIE si el…ceea ce este:) Tatal ceresc sa binecuvanteze pe copiii-copii ai Sai!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s