Nu vreau sa mostenesc betoane

“E viata mea si fac ce vreau!!!” sau “Hai la noi la biserica”. Asa suna cea mai subtila consideratiune dictata de diavol omului egoist. Sunt vorbe ale unui fitofag care a facut omleta din rabdarea mea.Fapturile de acest gen isi primesc hrana atrase de bisericile prin care adie vantul, iar praful se simte la el acasa. Mandria numelui ce trage dupa sine cinci generatii de pocaiti, picante si cu rasunet, nu face decat sa marturiseasca despre imaginea unei plapande pocainte.

Comunismul n-a ajuns la desavarsire, dar nici n-a murit. Se traia pe atunci sub deviza “informeaza-ti aproapele”, raspandita de indragita anatomie dentara a eroului papucar din Scornicesti. Iar oamenii speriati au fost stabiliti in astfel de adaposturi blindate, sub pretextul ca nu vor mai indura spaime din cauza “stafiilor”. Si tot n-au scapat.

Blocurile in care noi traim sunt pentru termite, nu pentru oameni. Cutii in care esti privat de gradina de acasa, de spatiu verde, de leaganul primitor. Ne-am obisnuit asa: la borcan. Stam unul sub celalalt. Unul isi bate nevasta, cel de jos se uita la “Dansez pentru tine”, o conserva uriasa, ingrozitoare, in care noi toti ne omoram intimitatea si vegetam asa, ca niste cazaturi pana ne mai trezeste moartea lui Vasile.

Mai intelepti nu pot fi nici cei care gasesc refugiu constant intr-o biserica atunci cand gerul sau arsita le stau impotriva. Iar de aici pornind, zidurile groase si izolatia sufletului au devenit prieteni la catarama.

Totdeauna Isus a nutrit o neinteleasa antipatie fata de cult, cat si pentru decalajul imens dintre templul impunator si cuvantul predicat. Dar asta n-a stavilit infatisarea distrata a omului sa arate ce poate.

Biserica a contractat un virus, lasandu-se tesuta de-o amara filozofie prescurtata la trei cuvinte: veni, vidi, dormi. Drum care duce spre nicaieri. Ceea ce s-a crezut a fi initial autoritatea lui Cristos, a devenit monopolul oamenilor, oferind un excelent beton, acolo unde “pietrele” abunda.

Nu scriu nimic despre dezgustul care ma inspira, doar ca gardurile pe care le-am asezat intre noi au drept ca rezultat goana dupa o libertate amagitoare, o libertate tarandu-si lantul, sau, sa zicem un detinut evadat, purtand catuse la maini. Traim asadar in epoca de piatra a evolutiei sufletesti. Din pacate, aceasta mistuitoare concluzie, care se degaja, cucereste un adevar decapitant: “Hai la noi la bise!”

Care voi? Poporul Domnului e unul singur. Am inceput sa abandonam gandul ca tara fagaduita nu trebuie sa aiba hotare. Crestinismul autentic indeparteaza granitele si nu face din tine un melc faracochilie. Pe urma, fireste, o credinta adevarata trezeste natura la viata; pune muntii in miscare.

Ridica-te deasupra acestui soi de formalism scrupulos si lasa pe locul doi mandria de a exista. Tu nu esti dator stramosilor tai crestini, Dumnezeu n-are nevoie de nepoti, nici macar cu cat negru existasub unghie. In cer nu intra cei ce bat toba despre politica, Maggi, Steaua, indragostirea de bani si surzenia spirituala. Parada religiei si fala cu vechimea acesteia au gust a cina nedigerata.

Daca organizarea bisericii n-are nimic din cultura democrata a viermilor de matase, atunci de ce mai produci frunze? Si pentru cine?

Apropo, stii cum iti dai seama daca un om este liber? Cand nu prezinta urme de zgarda la gat.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s