Stricăciuni reparate prin cuie

Experienţa defectării celei mai îndrăgite jucării lasă urme adânci şi lacrimi fierbinţi în ochii micuţilor posesori. Încă de atunci învăţăm prin plâns şi jale că această lume nu este perfectă, nici măcar pentru jucărioarele protejate de noi ca ochii din cap.

Uneori această experienţă este urmată de explozia bucuriei la vestea că tăticul nostru va repara stricăciunea. Şi chiar dacă avionul, maşinuţa, calul năzdrăvan sau păpuşica nu mai arată la fel ca înainte, ele ne sunt mai dragi ca la început.

Am trecut împreună prin marea operaţie, greaua încercare ce urma să ne lase fără obiectul preaiubit de noi ca şi copii.

La aceste operaţii nevinovate a asistat un băieţel de 8 ani, văzându-l pe tăticul lui cum bate câteva cuie în lemnul moale al soldăţelului dezmembrat.

La puţine zile după reuşita reparaţie, copilul încă marcat de trauma interioară a ruperii şi restaurării jucăriei lui, are un vis agitat. Se scoală în timpul nopţii şi după ce este liniştit de mămica lui, afirmă în naivitatea lui un mare adevăr despre natura umană: “Mami, iată că Doamne, Doamne ne-a creat fără să folosească nici măcar un cui!”

Creatorul ne-a imaginat şi ne-a conceput ca fiinţe complete, inocente, perfectibile moral prin ascultarea de Cuvântul Domnului.

Primii oameni se bucurau de această perfecţiune a naturii, a organismului lor, a relaţiei plenare cu Creatorul lor. Nu le lipsea nimic. Erau în Eden.

Însă omul nu a ascultat de Creatorul lui şi s-a stricat. Nu a rămas intact biologic, chipul lui Dumnezeu din el s-a deformat, a eşuat moral, a pierdut relaţia nemijlocita cu Dumnezeu. Omul necesita reparaţii!

Şi Dumnezeu, Tăticul cunoscător şi pregătit, a desfăşurat planul complex de reparaţii a creaţiei Lui iubite, dar nu ca pe o jucărie, ci a unor copii îndrăgiţi care îi poartă Numele, chipul şi mandatul.

Cu toate că pentru crearea omului, Dumnezeu nu a folosit nici un cui pentru statura, mersul, voinţa, demnitatea şi menirea acestuia, reparaţia, restaurarea, re-crearea omului nu se putea realiza fără cuie. Însă dragostea Lui ne-a surprins din nou.

Reparaţia a fost transferată pe prototipul fără defect, cel perfect, cel preaiubit, singurul lui Fiu care întotdeauna L-a ascultat.

Aşa s-au luat cuiele reparaţiei naturii umane, a condamnării păcatelor omenirii, a eliberării din sclavia independenţei şi rebeliunii faţă de Dumnezeu şi au fost bătute în palmele şi picioarele Fiului lui Dumnezeu pe crucea de la Golgota.

Reparaţia costa, durea, desfigura, intervenea în cea mai perfectă relaţie filiala dintre Tată şi Fiu. Totul pentru ca omul să poate fii reparat, restaurat, împăcat din nou cu Creatorul şi acum Mântuitorul său.

Chiar şi în acest caz, parafrazând, vorbele inocente ale copilului sunt adevărate: pentru a-l repara, Dumnezeu nu a bătut nici un cui în omul care s-a stricat. Însă cuiele au străpuns trupul Domnului Isus Cristos.

Unde este tristeţea noastră conştienţi de durerea provocată Creatorului de stricăciunea noastră? Unde este bucuria restaurării relaţiei cu Tatăl prin cuiele ţintuite în trupul Fiului Său?

Am fost restauraţi.

Pentru cine trăim?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s