Love story mioritic

Unul din multele pacate pe care le am este ca vorbesc si scriu sub impulsul momentului. Bucuria sau dezamagirea, tristetea si furia mi le vars peste vorbele sau literele scrise mult prea repede, nelasând să treacă timpul reflectiei, al întelegerii.

Am vazut coruptia cum se lăfăie în toată libertatea ei de la cel mai mic pâna la cel mai mare, de la cel mai jos nivel pna la cel mai înalt. Presedintele Basescu a promis în campania electorala ca el si partidul lui vor pune ardei iuti undeva la corupti. Noi i-am votat si ei au pus ardeiul pe electorat.

Am fost un prost… Adevarul e ca am fost foarte naivi. Am luat în serios si democraţia, am luat în serios si ideea de libertate. E bine sa nu fi indiferent, să-ţi pese, să te rogi pentru ţara in care te-a aşezat Dumnezeu.

Stiu si cred ca pesimismul meu este modul meu de a nu accepta sa judec normal o anormalitate. Eu imi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte si disperarea mea, de a vedea ce trăim si cum traim. Aşa am ajuns sa semăn cu poporul din care fac parte. Mi se pare că la ora asta, poporul nostru nu e dezgustat numai de politică, e dezgustat şi de sine insuşi, si de degradarea pe care o suportă şi de complicităţiile pe care le are.

Ieri, m+am simtit mai român ca niciodata. Când in Piata Mare, toate unitatile si sub subunitatile militare făceau repetitii pentru marele eveniment de astazi. Sarbatorirea a 160 de ani de la înfiintarea Academiei Militare din Sibiu, eveniment la care însusi presedintele împreuna cu Ministrul Apararii (cel care a spus ca trupele române din Afghanistan sunt sub comanda UN) vor lua parte.

Piata Mare a răsunat de imnul patriei cântat de 300 de militari şi am simtit fiorul acela unic care îţi străbate trupul, care îţi aduce aminte ca doar una e patrie..restul sunt ţări.

Ce nu o să reuşească preşedintele, PD-ul, PSD-ul, agenţiile, matrapalzâcurile, ciubucul, este să mă facă pe mine să emigrez. Voi rămâne în ţara asta până la sfârşit şi singur.


Cineva trebuie să tragă apa..

Ce se poate face? Întoarcerea la Scriptură, ieşirea din şabloane şi tradiţii, o minte deschisă, amendarea mediocrităţii, a corupţiei la nivel inalt, că peştele de la cap se împute, a fariseismului din biserici, o lucrare de înţelegere, adică priviţi-i cu milă. Nu se vor stârpi niciodată pentru că nici Hristos n-a reuşit s-o facă. Ei sunt condamnaţi să rămână căpuşe pe trupul statului. Şi aşa şi mor, ca nişte păduchi ascunşi în cutele dispreţului nostru.

Am uneori tentatia sa spun mi’e jena, mie rusine, sa recunosc ca sunt roman. Si rămân roman, n`am ce face pentru ca asta face parte din destinul meu

Pentru mine România e o fatalitate, adica m-am născut român si n-am cum sa ies din acest destin. Cu alte cuvinte am sa-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii,de lepădături si escroci. Dar imi pastrez unicul drept care mi`a ramas dupa iluzii, după dezamăgiri sau revoltă. Ultimul meu refugiu e dispretul.

Rămânem încredinţaţi că toate sunt în mâna Lui, credincioşi cuvântului că toate lucrează spre bine chiar dacă acum nu înţelegem binele acesta. Poate că trebuia să scriu rândurile de mai sus, mâine.

Poate că mâine nu mai era nevoie de ele. Dar n-ar fi fost corect pentru că amarul rămânea înăuntru…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s